Vicepremierul Dan Barna a declarat într-o postare pe Facebook că premierul Florin Cîţu nu poate conduce un Guvern, motiv pentru care ar trebui să demisioneze, acuzându-l totodată de "cinism şi rea voinţă".

„Florin Cîţu a arătat în această seară că nu poate conduce nimic. Cu atât mai puţin un Guvern. Abuzul de putere, deciziile luate noaptea ca hoţii nu sunt marca înregistrată a lui Liviu Dragnea. Iar Florin Cîţu a arătat că e mai rău decât Dragnea. Şi asta pentru că înşală cu cinism şi rea voinţă aşteptările unui electorat care a cerut altceva. Florin Cîţu trebuie să plece", a scris Barna pe Facebook, după declaraţia premierului privind revocarea ministrului Justiţiei.

Declarația sa vine după ce Florin Cîțu a luat decizia de a-l demite pe ministrul Justiției, Stelian Ion. Florin Cîțu i-a reproșat lui Stelian Ion că șantajează poporul român prin blocarea unor proiecte de dezvoltare și că nu a reușit desființarea Secției pentru investigarea magistraților.

„Nu voi accepta în Guvernul României miniștrii care să se opună moderizării țării. Stelian Ion este un ministru care nu a reușit să își ducă până la bun sfârșit proiectele. Secția speicială nu a fost desființată nici după opt luni de mandat”, a transmis premierul.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri