Începând cu ora 16:00, va avea loc o ședință de guvern, în care Lucian Bode, ministrul interimar al Justiției, va propune spre dezbatere proiectul de OUG pentru programul de investiții ”Anghel Saligny”.

”Aseară am văzut documentul în original. Cu siguranță azi intrăm în ședința de guvern cu acest proiect. Ministerul Dezvoltării (inițiatorul proiectului – n.red.) integrează observațiile Ministerului Justiției sau răspunde cu argumente de ce nu le preia”, a spus Bode.

În plus, ministrul a reiterat faptul că ministerul Justiției este ultimul avizator al actelor normative și trebuie să se pronunțe doar în ceea ce privește legalitatea proiectelor în sine.

Totodată, Bode a recunoscut că proiectul de OUG nu are avizul Ministerului Transporturilor, dar a precizat că, din cauza depășirii termenului legal, consideră avizare tacită.

”Ministerul Justiției ia în analiză un proiect doar când are toate avizele. Avizul de la Ministerul Transporturilor trebuia să vină într-un termen legal, nu a venit în termenul legal, deci se consideră avizare tacită. Toate celelalte avize sunt atașate proiectului, avem toate condițiile legale îndeplinite ca guvernul să dezbată acest proiect”.

Florin Cîțu a luat decizia de revocare a ministrului Justiției Stelian Ion, din partea USR-PLUS, acuzând formațiunea din care acesta face parte că ”șantajează” coaliția cu Secția Specială în contextul discuțiilor cu privire la aprobarea Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, descris de către USR PLUS ca hoția PNDL 3 sau programul becurilor de 1.800 de euro și a toaletelor din Teleorman de 80.000 de euro, conține credite de angajament pentru perioada 2021-2028 în valoare de 50 de miliarde de lei.

”În cadrul Programului se pot realiza obiective de investiții necesare pentru echiparea unităților administrativ-teritoriale cu dotări tehnico-edilitare și de acces la căile de comunicație, în conformitate cu reglementările cuprinse în Planul de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IV-a - Rețeaua de localități, aprobat prin Legea nr. 351/2001, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în ordonanța ce poate fi consultată AICI.

Sursa foto: Lucian Bode/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri