4 Septembrie 2021

Klaus Iohannis reacționează în criza politică: Solicit USR PLUS să se întoarcă la masa dialogului



Criza politică din România se adâncește, iar majoritatea se bazează pe sprijinul președintelui, despre care se spune că este un susținător al premierului Florin Cîțu. Reacția lui Klaus Iohannis vine pe Facebook, printr-un mesaj în care cere USR PLUS să se întoarcă la masa dialogului.

”Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicațiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR și să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să își respecte electoratul și să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliție o soluție viabilă și rațională de a debloca actuala situație”, a scris președintele, în postarea sa, îndemând la o soluție de comun acord.

Totodată, Iohannis a ținut să critice atitudinea USR și colaborarea cu AUR împotriva premierului. Acesta a descris situația ca pe ”un afront adus românilor care, la alegerile parlamentare de anul trecut, au decis prin votul lor drumul pe care trebuie să meargă țara noastră”.

”Prin alianța cu un partid care nu respectă valorile occidentale, USR PLUS trădează voința cetățenilor care și-au pus speranțele într-o coaliție de centru-dreapta, care să dezvolte România. Este un semnal îngrijorător și extrem de grav că un partid care reclamă că are valori democratice și este reformist se aliază cu un partid cu viziuni antagonice față de valorile euro-atlantice ale României”, mai scrie președintele.

Iohannis insistă că USR a încălcat setul de valori democratice apropiindu-se de AUR, iar moțiunea de cenzură împotriva propriului guvern nu face decât să discrediteze și mai mult imaginea partidului în fața românilor.

„Dezvoltarea comunităților din România este absolut necesară și nu se poate încerca blocarea ei de către USR PLUS doar pentru un joc politic meschin”, a conchis președintele.

Pe 1 septembrie, Florin Cîțu a decis revocarea din funcție a lui Stelian Ion, pe atunci, ministru al Justiției, moment în care USR PLUS s-a poziționat contra premierului. Partidul a amenințat cu depunerea moțiunii de cenzură dacă Florin Cîțu nu își va depune demisia.



Citeste si