USR PLUS reiterează în ziua congresului PNL că a luat deja o decizie în unanimitate - nu poate guverna cu Florin Cîţu premier.

"Această decizie nu se va schimba, indiferent câte minciuni încearcă să răspândească "echipa câştigătoare". Vrem reforme pe bune, nu participarea la guvernare de dragul puterii, acceptând orice fel de condiţii", precizează USR PLUS, pe pagina de Facebook, în ziua în care are loc Congresul PNL unde Cîţu candidează pentru funcţia de preşedinte.

Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion a scris şi el, pe pagina sa de socializare, că "Florin Cîţu are o singură şansă să rămână în fruntea guvernului: USL 2.0".

""Echipa câştigătoare" nu se dezice! Cei care au aruncat toată ţara în haos doar pentru a-i asigura lui Florin Cîţu funcţia de preşedinte al PNL lansează zvonuri potrivit cărora, după congresul lor, USR PLUS se va întoarce în Guvernul Cîţu. Exclus acest lucru! Ne-am fript o dată cu acest jucător la păcănele pe destinele românilor, a doua oară nu se va mai repeta. Florin Cîţu are o singură şansă să rămână în fruntea guvernului: USL 2.0. Doar frăţia cu Ciolacu îl mai poate salva şi menţine în funcţie", afirmă Stelian Ion.

Sursa foto: Agerpres Foto

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri