Guvenul Florin Cîțu a fost demis în urma Moțiunii de Cenzură depusă de PSD pe 28 septembrie. S-au înregistrat 281 voturi "pentru”. Pentru a fi adoptată, moţiunea trebuia să întrunească 234 de voturi „pentru".

„Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor! Jos Guvernul Cîțu!” este moțiunea formulată de social-democrați, la care au semnat 157 de parlamentari PSD.

Pentru moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS, Birourile permanente reunite au hotărât să se aştepte motivarea deciziei CCR privind sesizarea depusă de premierul Florin Cîţu referitoare la existenţa unui conflict constituţional între Guvern şi Parlament, potrivit Agerpres.

Preşedintelui României este cel care va desemna un alt candidat propus de către partidul/partidele aflate la putere pentru funcţia de prim-ministru, în baza articolului 85 din Constituţie, urmând apoi calendarul procedural aplicat formării unui nou guvern. Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, un nou vot de încredere Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Guvernul condus de Florin Cîțu a fost demis după mai puțin de 11 luni de la învestire și la o lună de la retragerea USR-PLUS de la guvernare.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri