Ludovic Orban și-a anunțat în Camera Deputaților activarea mandatului de parlamentar neafiliat, părăsind grupul de parlamentari PNL, dar a anunțat că încă nu-și dă demisia și din partid.

„De astăzi, m-am dezafiliat, m-am retras din grupul parlamentar al PNL și-mi voi continua activitatea ca parlamentar neafiliat. Motivul principal al deciziei mele este legat de ceea ce reprezentăm noi, parlamentarii României din forul reprezentativ suprem. Obligația morală pe care o am față de cetățenii români, care au avut încredere în mine și în PNL, este aceea de a-mi respecta angajamentele pe care le-am făcut în campania electorală.

Din păcate, astăzi, nu am altă soluție pentru a fi consecvent în onorarea obligațiilor morale pe care le am față de cetățenii care ne-au acordat toată încrederea decât aceea de a mă despărți, sper eu, temporar, de colegii din grupul parlamentar. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele patru luni, depășește orice imaginație. Atâtea decizii inepte și acțiuni politice împotriva interesului României nu mi-a fost dat să văd într-un timp atât de scurt”, de declarat Ludovic Orban la tribuna Camerei Deputaților.

Potrivit acestuia, practic, s-a creat o criză politică artificial, din niște motive pentru care niciun cetățean nu le-a înțeles.

„A fost făcut praf un partid de guvernământ, a fost făcută praf coaliția de guvernare. Și în plin criză pandemică și în pragul unei crize economice, într-o explozie a prețurilor pentru materialele de construcții și a energiei și alimentelor, practic, cetățeanul român a fost lăsat fără un guvern în deplină capacitate de exercițiu, oferindu-se un circ politic pe care marea majoritatea populației l-a respins categoric. Nu pot să accept să fac parte la acest mod de a face politică, la acest atentat împotria interesului național”, a mai spus Orban.

Totodată, această mutare nu înseamnă că acesta va ieși și din partid, fostul președinte liberal spunând că nu-și dă demisia din partid. Astfel, Ludovic Orban va rămâne în continuare deputat, dar și membru PNL, dar nu se va mai supune dorințelor grupului parlamentar din care făcea parte.

Declarația lui Ludovic Orban începe la minutul 15:55 al transmisiei din Camera Deputaților din clipul de mai jos.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri