Președintele PNL a afirmat că propunerea făcută de liberali către PSD și USR, de a sprijini un Guvern minoritar nu este o negociere, ci un armistițiu, după ce i s-a reproșat că anterior dăduse asigurări că nu va negocia cu social democrații.

„Acest armistițiu este o variantă de scurtă durată. Susținem acest Guvern (condus de gen. Nicolae Ciucă n.r.) până gestionăm criza și după aceea vorbim. Cred că nu trebuie să ne mai jucăm cu viața românilor”, a declarat Florin Cîțu, fostul prim-ministru care a căzut prin moțiunea de cenzură de săptămânile trecute.

Cîțu a mai spus că propunerea liberalilor este aceea a unui Guvern minoritar compus din miniștri ai PNL și UDMR, pe care PSD și USR ar trebui să îl susțină, dacă își doresc binele românilor.

„PSD a spus că nu vrea la guvernare, deci nu au vrut să își asume guvernarea. Noi ne-am asumat guvernarea și am propus un premier, aceasta este astăzi decizia noastră”, a declarat președintele PNL.

„Celelalte partide fac doar retorică, doar Partidul Național Liberal a făcut un prim pas spre apropiere. Nu vedem niciun fel de fapte din partea cealaltă. Un armistițiu nu se face între prieteni, ci între inamici, dar este soarta românilor în această iarnă. Dacă fiecare partid vrea să își vadă interesul electoral, nu vom ajunge nicăieri”, a mai spus Cîțu.

Retail jobs

Nicio negociere, dar ne așezăm toți „la masă”

Deși a zis că nu este vorba de nicio negociere, Cîțu admite că armistițiu înseamnă ca toată lumea să „se așeze la masă”, adică la masa negocierii.

„Dacă se acceptă acest armistițiu, ne vom așeza la masă și vom vedea cum gestionăm acest lucru. Noi am făcut o propunere, trebuie să răspundă și șefii celorlalte partide politice”, a declarat Cîțu.

Nicolae Ciucă, ministrul interimar al Apărării, a fost desemnat zielle trecute de preşedintele Klaus Iohannis candidat la funcţia de prim-ministru.

Ciucă a fost propunerea Partidului Naţional Liberal pentru această funcţie, la consultările avute cu şeful statului.

Citeste si:
OFICIAL | Nicolae Ciucă este noul premier al României
OFICIAL | Nicolae Ciucă este...

Președintele Klaus Iohannis a anunțat propunerea pentru a doua încercare de a forma un nou Guvern, după ce Cabinetul Florin Cîțu a fost demis prin moțiune de cenzură.

„Discuțiile de azi au fost considerabil mai bune decât ultimele discuții. Am reiterat că este acum nevoie de o soluție reală. Trebuie să terminăm cu această criză. Este inadmisibil să continuăm în acest stil. Este nevoie de un guvern cu puteri depline.

Am fost mulțumit și bucurios că PNL a venit cu o nouă abordare în persoana domnului Nicolae Ciucă. Am decis să-l desemnez drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe Nicolae Ciucă”, a declarat Iohannis.

Citeste si:
România, o țară ”greu de guvernat”: câți premieri am schimbat în...
România, o țară ”greu de...
Sursa foto: Facebook
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri