Depunerea mandatului de premier desemnat de către Nicolae Ciucă a fost înregistrată la Parlament, potrivit unor surse liberale, scrie Agerpres.

„Vă aduc la cunoştinţă că, la data de 1 noiembrie 2021, am depus mandatul încredinţat prin decretul nr. 1064 din 21.10.2021, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului României asupra listei şi programului Guvernului, decret publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 1008 din 21.10.2021", se arată în documentul transmis de Nicolae Ciucă preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Florin Roman.

De asemenea, Nicolae Ciucă informează că scrisoarea a fost transmisă şi preşedintelui Klaus Iohannis.

Biroul Executiv al PNL a decis, pe 1 noiembrie, depunerea mandatului de premier desemnat de către Nicolae Ciucă şi flexibilizarea negocierilor cu toate forţele politice democratice din Parlament. Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri