Vrei o rețetă pentru a duce economia în colaps? Minte-i pe oameni că e creștere economică într-o perioadă de criză profundă, dă-le încredere celor din mediul privat să crească prețurile la orice, că doar s-a lăudat premierul că au crescut salariile și că ne batem la nivel de trai cu grecii. Apoi, lasă-i pe furnizorii de energie să-și facă de cap, să crească facturile, profitând de momentul liberalizării, în timp ce tu te joci de-a guvernarea, înmulțind ministere pentru a mulțumi aliații pe care altă dată îi înjurai.

Cu tot respectul pentru cei care au crezut în Florin Cîțu, în PNL, în USR, în cei care au mers la vot cu speranța și cu dorința ca în țara asta o să fie mai bine, dar ca om care a jurat să renunțe la orice fel de afinitate politică și să se țină departe de capcana de a „ține cu cineva”, vă spun că din punctul meu de vedere, speranțele și dorințele voastre nu s-au îndeplinit în niciun fel.

De când a intrat în campania electorală pentru șefia PNL, Florin Cîțu nu a făcut altceva decât să-și dea arama pe față, cum s-ar spune la noi. S-a folosit de cifrele de la INS, care indicau cel mult o revenire a economiei după regresul din 2020 și le-a vândut pe post de creștere economică.

Ne-a spus că au crescut salariile, dar a ignorat că inflația începea deja să gâfâie de la viteza cu care galopa. Acum, abia ce-și mai prinde respirația, pentru că a galopat atât de tare că ne-a dus în fruntea Europei. Și nu, nu este un motiv să ne mândrim. Pentru că nu este un lucru bun să fii primul dintre cei mai proști.

România a ajuns pe locul doi în topul scumpirilor în Europa. Inflația a ajuns la recordul negativ din 2008!!!

Unde este, domnule Florin Vasile Cîțu, creșterea economică? Sau ne veți minți cu nonșalanță că asigurați doar un interimat? Ne veți spune la anul, când nu veți mai fi nici măcar interimar, că pe „vremea dumneavoastră” era creștere economie? Că ați luat cele mai bune măsuri? Unde sunt rezultatele acelor măsuri?

Dacă nu știați, domnule Interimar, vă anunț că măsurile statale, guvernamentale nu sunt precum deciziile de a muta mobila din casă. Azi propui, mâine te duci și cumperi mobilă și a doua zi ți-o livrează la ușă. În 3 zile casa ta arată altfel.

Efectele unor măsuri guvernamentale au repercusiuni ce se vor resimți pe termen lung, pentru că, așa cum probabil ați aflat, deși nu sunt chiar atât de neaccesibili, banii publici nu poți să-i muți dintr-un buzunar în altul chiar atât de simplu (sau poate că voi puteți și noi nu știm). Sunt niște proceduri, niște chichițe legislative și birocratice. Nu e ca și cum nu am știi cât de des este hățișul birocratic de la noi, încărcat de tot felul de aprobări, avize, proceduri, semnături și așa mai departe. Apoi, efectele acelor măsuri se văd în timp, o dată cu implementarea măsurilor, deciziilor luate.

Țara stă pe un butoi de pulbere. Populația s-a săturat de pandemie, de stat în case, de măști, de certificate, de cearta politică de la TV. Nu mai stau să dezbat de ce și cât de justificate sunt nemulțumirile lor, dar adevărul este că există o tensiune în rândul populației, iar motivele din spatele acestei probleme nu mai sunt relevante. Observatorii ne atrag și ei atenția că există riscul unor mișcări sociale violente.

Prețurile au crescut la aproape orice poți cumpăra, facturile la lumină și gaze sunt în creștere, inflația continuă să accelereze, predicțiile venite dinspre BNR și alți analiști ne indică o rată a inflației și mai mare în 2022.

Va veni momentul perfect pentru Interimarul de acum să ne spună că pe vremea lui a fost mai bine. Și mă tem că vor fi mulți care îl vor crede.

Sau sper că nu îl vor crede. Îmi pun bazele că românii, care și-au pus inițial speranțele în el sau care încă mai sperau că va reveni pe drumul cel bun, au văzut prin ruperea de USR și alierea cu PSD, partidul pe care l-a înjurat alături de partenerii de coaliție atâta timp, Florin Cîțu nu a făcut nimic altceva decât să demonstreze că este doar un politician, gata să spună orice, indiferent de moment sau de context, pentru a mulțumi pe cineva, cu scopul de a-și îndeplini obiectivele politice și nu pe cele de guvernare a României.

Stabilitatea la putere este vădit mai importantă pentru Cîțu și PNL, decât prosperitatea neamului pe care vrea să-l conducă.

Faptul că a anunțat că vrea să crească numărul de ministere, după o discuție cu PSD și UDMR, îmi arată că prea puțin le pasă de cei care și-au dat votul ca PSD să nu mai fie la putere. Practic, Cîțu și PNL, încurajați și de „șeful ăl mare de la Cotroceni”, nu au făcut altceva decât să se pună chiar ei împotriva electoratului care le-a fost alături la vot, împotriva a ceea ce numeau cu toții, la unison, „Ciuma Roșie”.

Cu siguranță, partenerii PNL pentru viitoarea guvernare vor ca tortul guvernării să fie împărțit în felii mai mici, pentru a distribui mult mai „echitabil” între ei câștigurile.

Din păcate, oricât s-ar minți susținătorii PNL, deja văd o repetare a scenariului urmat de PSD cu Dragnea în frunte în perioada când erau ei la putere. Dragnea a venit în locul lui Ponta, a fost premier, iar după ce nu a mai fost, a început să-și pună pe această poziție acoliții, culminând cu legendara Viorica Dăncilă. Dragnea a stat în spatele lor și le-a spus cum și ce să facă. A fost clar pentru toată lumea. Nu am descoperit eu nimic nou.

Mă tem că următorul premier va fi pus pe aceeași rețetă. La fel și următorul. Apoi, Florin Cîțu va dori, în mod cert, să-i ia locul la Cotroceni lui Iohannis, care va fi nevoit să renunțe la postul său „Cel mai turist președinte al României” și să se întoarcă la cele șase case ale lui. Sau câte o mai avea acum. Să vedem cum se va împărți între ele.

Sper, totuși, ca acest sentiment neplăcut pe care-l am acum să fie doar unul fals, greșit. De dragul acestui popor, de dragul viitorului meu și al celor care trăiesc pe bucata asta, parcă blestemată, de Europă, să fie totul bine. Dacă o să fie bine, să mă trezească și pe mine cineva din coșmarul ăsta, pentru că m-am plictisit de el.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri