Procurorii DNA efectuează percheziţii la Primăria Capitalei şi la două instituţii din subordinea municipalităţii, într-un dosar privind săvârşirea unor fapte de corupţie, au potrivit surse judiciare.

Potrivit surselor, au loc percheziţii şi la Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, precum şi la Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2020 - 2021. În cursul zilei de 20 ianuarie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare la 3 instituţii publice situate în municipiul Bucureşti. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române", transmite DNA într-un comunicat de presă.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a confirmat că procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează o percheziţie la sediul Municipalităţii.

Precizările au făcut în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB. Nicuşor Dan a menţionat că nu cunoaşte motivul acestor percheziţii.

"Fac o percheziţie. (...) Au ajuns la mine la birou. Mi-au spus că vor să facă o percheziţie. Am spus 'Bineînţeles. Eu trebuie să plec la o conferinţă de presă'. Mi-au spus ceva legat de resurse umane, dar pentru că pregăteam lucrurile pe care urma să vi le spun, o să discut cu ei când mă întorc. Au venit la mine - eu fiind şeful instituţiei - ca să îmi spună că au un mandat de a ridica documente", a explicat edilul general.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri