O lege prin care se permite modificarea ariilor naturale protejate pentru a se finaliza construcția unor hidrocentrale a trecut de ambele camere ale Parlamentului.

Proiectul de lege, care modifică ordonanța din 2007 asupra ariilor protejate, a fost inițiat de senatorul PSD Daniel Zamfir și semnat de peste 130 de parlamentari social-democrați. A fost votat de Senat pe 14 martie și de Camera Deputaților, pe 23 martie. Organizațiile pentru protecția mediului spun însă că, dacă legea va fi promulgată, riscăm declanșarea procedurii de infringement. Însă singurul partid care a votat (aproape) în unanimitate împotrivă a fost USR - împreună cu doi deputați liberali (aici, rezultatele votului din Cameră).

Foarte simplu spus, proiectul de lege va permite deblocarea lucrărilor la o serie de hidrocentrale care se află în arii naturale protejate. Limitele ariilor protejate vor putea fi modificate în acest sens dacă, pentru suprafețele respective, erau aprobate la data de 29 iunie 2007 obiective de investiții pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, obiective în curs de execuție sau demarate la momentul respectiv. În compensație, pe cheltuiala beneficiarului se extinde regimul de arie protejată pe o altă suprafață adiacentă.

În expunerea de motive, inițiatorul, senatorul Daniel Zamfir, afirmă că finalizarea unor astfel de proiecte ar fi ”un prim pas în intensificarea ritmului de realizare a investițiilor în sectorul energetic”, în contextul creșterii prețului energiei electrice și gazelor.

Câtă energie ar produce aceste hidrocentrale

Principalele proiecte care intră sub incidența noii legi sunt cele de la Bumbești și Dumitra, în Defileul Jiului, și cel de la Răstolița, în munții Călimani. Potrivit celor mai recente cifre de la Hidroelectrica, Răstolița va avea o putere instalată de 35,3 MW, Dumitra, de 21 MW iar Bumbești, de 41 MW.

Din totalul de putere instalată în capacitățile de producție de energie electrică la acest moment (18.538 MW, potrivit ANRE), ar reprezenta aproximativ 0,5%.

Ca energie livrată, cele 3 hidrocentrale ar ajunge la 376 GWh/an, adică în jur de 0,6% din producția de energie electrică a României în acest moment.

Organizațiile pentru protejarea mediului: este o lege puternic anti-europeană

”Este o lege periculoasă din foarte multe puncte de vedere. În primul rând, este o lege puternic anti-europeană, pentru că avem directiva europeană Habitate și Specii, care nu permite asta. Avem deja răspunsul în scris al Comisiei Europene, pentru că am anticipat scenariul acesta, cel mai rău, și au spus clar că nu se poate da o asemenea lege decât dacă există dovezi științifice că a fost o eroare că acel parc natural să fie înființat. Or, nu este cazul aici, nu e vorba de o eroare științifică, ci de o intenție de a face niște hidrocentrale, și este explicit”, a declarat, pentru wall-street.ro, Gabriel Păun, președintele Agent Green.

Comisia Europeană 100% va reacționa la această lege, nu am absolut niciun dubiu. [...] Este o lege a unor parlamentari fie needucați, fie de rea-credință.

Gabriel Păun, președinte Agent Green

Comisia Europeană va reacționa și va urma o procedură de infringement în regim rapid, avertizează Gabriel Păun. Vor ajuta însă aceste proiecte România să devină mai independentă energetic?

”Dacă proiectele astea s-ar face, se bagă foarte mulți bani, vreo 300 de milioane de euro, pentru energie foarte puțină. În total, dacă râul are un debit maxim, ar ajunge la un total de 0,5% din necesarul de energie al României. Un necesar care poate fi lejer compensat printr-o energie mai verde decât atât, printr-un parc off-shore de eoliene, de exemplu”, mai susține Păun.

Nu cred că, în contextul actual de criză climatică, ne permitem să creem acest dezechilibru suplimentar în ultimele râuri sălbatice de munte, nebetonate, din România. Fiindcă nu doar că se va băga râul pe țeavă; înseamnă și defrișări masive, pe suprafețe mari de pădure. Și asta în condițiile în care nu prea mai putem împăduri din cauza schimbărilor climatice, fiindcă nu mai este apă în sol. Cine merge în creierii munților să ude hectare întregi de lăstari?

Gabriel Păun, președinte Agent Green

Ce vor face organizațiile pentru protecția mediului în continuare? Președintele Agent Green are mai multe variante: fie ca legea să nu fie promulgată de președinte, fie ca parlamentarii care s-au opus (în principal USR) să sesizeze Curtea Constituțională. A treia variantă este intervenția Comisiei Europene, care să declanșeze procedura de infringement.

Ce spune inițiatorul legii: protejăm lostrița și cuibul de păsărele și nu producem curent electric

Contactat de wall-street.ro, senatorul Daniel Zamfir, inițiatorul legii, a prezentat argumentele sale: ”Discutăm despre niște construcții hidrotehnice dinainte ca România să adere la UE, adică înainte de constituirea acelor arii protejate. Ele sunt în diverse stadii de execuție. Trei dintre ele sunt extrem de importante, de exemplu cea de la Răstolița este de echilibrare energetică. Statul român a băgat acolo, de-a lungul timpului, 3-400 de milioane de euro. Răstolița este aproape gata, s-au și făcut probe. Cele de pe Jiu sunt și ele gata în proporție de 90%, au deja echipamente de automatizare. Nu ai niciun argument logic, onest, să spui că acele hidrocentrale trebuie abandonate. Dacă a existat așa-zisa agresiune asupra mediului, ea s-a făcut acum 20 de ani, betoanele sunt deja turnate, lacul de acumulare e acolo. Urmează doar să dăm drumul la apă. România chiar nu-și mai permite astăzi să lase abandonate astăzi aceste obiective. Energia produsă de hidrocentrale, dincolo de faptul că e energie verde, nepoluantă, este și energie ieftină.”

Nu mai suntem în situația în care să acceptăm prosteala asta, că protejăm lostrița și cuibul de păsărele și nu producem curent electric, dar îl cumpărăm din afară.

Daniel Zamfir, senator

Legat de procedura de infringement, Daniel Zamfir spune că legea sa nu ar duce la declanșarea acesteia. ”UE nu mi-a zis mie cum să declar ariile protejate. Înainte de aderare trebuia să declarăm niște arii protejate. Nu ne-a impus Uniunea Europeană unde să le declarăm; cineva din birou, de la minister, a desenat cu creionul niște arii protejate, fără să verifice dacă pe teren există construcții. Dacă au verificat, intră și mai rău în culpă, fiindcă atunci înseamnă că acea construcție hidrotehnică nu a deranjat aria protejată. Noi nu diminuăm suprafața de arie protejată; legea prevede să dăm în compensație: aria protejată cu respectiva suprafață de pădure defrișată pentru a face lac de acumulare o compensăm în altă zonă cu pădure. Nu cred că s-ar supăra foarte tare vreo păsărică că își mută cuibul cu vreun kilometru mai încolo, că e obișnuită să plece și în țările calde.”

În ceea ce privește importanța acestor centrale, senatorul PSD le răspunde celor care se opun legii pe care a inițiat-o: ”Când spun cei de la USR că e prea puțină energie electrică produsă, le transmit că acele hidrocentrale produc mai multă energie electrică decât numărul lor de votanți. Peste 300.000 de gospodării pot fi alimentate din energia electrică produsă de acele hidrocentrale. E mult, e puțin? Comparați cu numărul votanților USR la ultimele alegeri. Soluția lor e să le demolăm. E o demență, să demolezi milioane de metri cubi de beton, nu ai nevoie de autorizație? Cum demolezi într-o arie protejată, nu deranjezi și râul, și păsărica?”

Sursa foto: Hidroelectrica

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri