Ionel Arsene s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al filialei PSD Neamţ, în urma incidentului de la Luţca, unde un pod aflat în administrarea Consiliului Judeţean, ce fusese reabilitat în urmă cu câteva luni, s-a prăbuşit, transmite Agerpres.

Întrebat dacă s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al filialei, Ionel Arsene - care este şi preşedinte al CJ Neamţ - a declarat, pentru Agerpres, că informaţia este reală.

Totodată, acesta a confirmat că preşedinte interimar al filialei PSD Neamţ este preşedintele executiv Daniel Harpa.

Mișcarea vine în contextul în care președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că suspendarea lui Arsene din funcția de președinte PSD Neamț ar detensiona situația survenită ca urmare a prăbușirii podului de la Luțca.

În urmă cu o săptămână, podul de la Luţca, reabilitat cu peste 7 milioane lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, s-a prăbuşit în timp ce pe el rulau un autocamion şi o autoutilitară.

Ionel Arsene este președinte PSD Neamț din anul 2013.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri