Peste un sfert de miliard de lei: aceasta a fost bugetul total aflat pe mâna partidelor politice din România în 2021. De unde au provenit, însă, acești bani? Un raport independent vine cu detalii interesante.

Raportul Expert Forum privind finanțarea partidelor politice în 2021 arată că veniturile formațiunilor au fost în scădere față de 2019 și 2020, care au fost ani electorali, deci și cu cheltuieli mai mari. Din cotizații, partidele au primit 29 de milioane de lei, din donații de la persoane juridice – 0,2 milioane, iar din subvenții, principala sursă de finanțare – peste 230 de milioane de lei.

Subvențiile de la bugetul de stat sunt alocate de către Autoritatea Electorală permanentă pe baza voturilor obținute de fiecare partid la alegerile parlamentare și locale. Astfel, PSD a încasat puțin peste 90 de milioane, PNL, 76,5 milioane, USR, 36,5 iar AUR, 18,2.

Cotizațiile, secrete și variabile

Cotizațiile, pe de altă parte, sunt mai greu de evaluat, mai ales că nu sunt publice (cum nu este public nici numărul de membri al fiecărui partid). Ele variază de la un partid la altul, de la un județ la altul, dar și de la un membru simplu la unul cu o funcție în partid sau în administrației. De exemplu, Florin Cîțu a plătit cotizații în valoare totală de 35.500 de lei anul trecut, când a fost premier, președinte al Senatului și șef al partidului; un membru obișnuit al PNL ar fi plătit însă 36 de lei.

Cotizațiile nu întotdeauna sunt colectate cu strictețe – vezi recentele acuzații din USR privind neplata cotizațiilor de către Dacian Cioloș. Dar nici alte partide nu sunt foarte preocupate să încaseze aceste sume de la membrii lor – de pildă, datele oficiale arată că, în 2021, PSD nu ar fi strâns niciun leu din cotizații în județele Maramureș și Vrancea.

Topul donatorilor către partide

În același timp, membrii partidelor pot face donații, care sunt publice dacă depășesc 10 salarii. Aici, în top în 2021 a fost Dana Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, cu peste 111.000 lei donați către PPUL. Pe locul al doilea a fost Florin-Alin Birta, primarul liberal din Oradea, care a donat 110.000 lei partidului, în numerar. Și fostul edil al orașului, actualul președinte CJ Bihor, Ilie Bolojan, a donat 96.000 lei către PNL anul trecut. Iar avocatul Daniel Ionașcu a donat partidului pe care îl conduce, PPUSL, 100.000 lei.

Și persoanele juridice pot dona către partide. Potrivit datelor colectate de Expert Forum, Bardeau Holding a donat în 2021 către PNL 100.000 de lei. Federația Democrată a Germanilor Arad și Fundaţia Sătmăreană Şi Transilvania de Nord de Cooperare Internaţională au donat către FDGR 50.000, respectiv 41.565 de lei. Andra Internațional a donat 30.000 de lei către PNL.

În ceea ce privește donațiile venite din partea persoanelor juridice, UDMR a primit, conform raportului, donații mici din partea Dante International(care deține eMAG și Fashion Days), F64, Sanito Distribution sau Hendi Food Service Equipment România.

*donațiile menționate mai sus, ca primite de UDMR din partea persoanelor juridice specificate, sunt sume mici si ar putea reprezenta în anumite cazuri reduceri aplicate produselor cumpărate de la comercianții menționați.

Ce fac partidele cu banii primiți

Ce fac partidele politice cu acești bani? Deseori, nimic. În medie, cheltuiesc doar jumătate din sumele primite. AUR, însă, nu a făcut nimic cu banii din subvenția de la stat – a plătit doar 79 de lei comisioane bancare.

Cele mai mari cheltuieli au fost pentru ”presă și propagandă” la PSD - 71% și PNL – 64%. La alte partide, cheltuielile de personal sau cele cu chirii și utilități au fost pe primul loc. Formațiunile politice nu sunt însă obligate să detalieze ce înseamnă ”presă și propagandă” – altfel spus, ce contracte de publicitate au semnat.

De asemenea, partidele cheltuiesc bani pe amenzi. Cea mai mare, în anul care a trecut, a fost plătită de partidul Forța Națională - 80.000 de lei. În clasamentul amenzilor urmează PNȚCD și PNL, fiecare achitând amenzi de 65.000 de lei.

Ce se întâmplă cu sumele necheltuite? Se reportează pentru următorii ani. De aceea, este probabil că unele partide preferă să păstreze banii pentru următorul an electoral, adică 2024.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri