9 August 2022

Marcel Ciolacu amenință cu alegeri anticipate dacă PSD nu va da un premier în 2023



Marcel Ciolacu, liderul social-democraților amenință cu alegeri anticipate dacă PSD nu va prelua șefia executivului, așa cum a fost stabilit în calendarul rotativei guvernamentale.

Marcel Ciolacu, liderul social-democraților amenință cu alegeri anticipate dacă PSD nu va prelua șefia executivului, așa cum a fost stabilit în calendarul rotativei guvernamentale, notează G4Media.

Șeful PSD a fost foarte ferm și a explicat că dacă nu se va face rotativa, altă variantă în afară de cea a alegerilor anticipate nu există. Marcel Ciolacu a fost întrebat, totodată dacă acesta ar dori să devină premier în 2023.

„E o onoare să fii premier, nu e pe dorinţe. Dorinţa mea ţine de votul colegilor mei. Dacă colegii mei vor considera că eu sunt cea mai potrivită persoană să îi reprezint ca prim-ministru, eu am să fiu. Dacă nu se face această rotativă, altă variantă decât alegeri anticipate nu există”, a declarat Marcel Ciolacu.

Potrivit înțelegerilor din coaliție, rotativa guvernamentală va avea loc în primăvara anului 2023, când actualul premier, Nicolae Ciucă va fi înlocuit de un premier PSD. Declarația lui Marcel Ciolacu vine pe fondul faptului că liderul PNL Iași, Alexandru Muraru, a spus că, dacă războiul din Ucraina va continua şi anul viitor, este mai înţelept ca Nicolae Ciucă să rămână în continuare premier.



Citeste si