Liderul AUR, George Simion, s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul suspendat, după ce a fost depistat de poliţiştii rutieri, în noaptea de joi spre vineri, la volanul unui autoturism în zona Piaţa Victoriei, unde se pregătea un protest al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, în cursul nopţii, în Piaţa Victoriei, poliţiştii rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani care a condus un autoturism având permisul de conducere suspendat. Acesta a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere, unde i-a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis, respectiv conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

"Pe parcursul nopţii, mai multe persoane au tulburat liniştea şi ordinea publică, fapt pentru care organele de poliţie şi jandarmerie au aplicat trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 14.200 lei", mai precizează comunicatul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Reacția lui George Simion

În replică, deputatul George Simion, preşedintele AUR, afirmă că nu a primit niciodată o înştiinţare în legătură cu suspendarea dreptului său de a conduce autovehicule şi susţine că nu a avut niciodată cunoştinţă de existenţa unui dosar penal deschis la Poliţia Municipiului Buzău, în legătură cu vătămarea corporală din culpă a unei persoane într-un accident rutier în care ar fi fost implicat.

"Domnul deputat George Simion, preşedintele Partidului AUR, nu a primit niciodată o înştiinţare în legătură cu suspendarea dreptului său de a conduce autovehicule. De asemenea, domnul deputat George Simion nu a avut niciodată cunoştinţă de existenţa unui dosar penal deschis la Poliţia Municipiului Buzău, în legătură cu vătămarea corporală din culpă a unei persoane într-un accident rutier în care ar fi fost implicat. Domnul deputat George Simion comunică faptul că a existat un incident rutier minor, o uşoară tamponare, asupra căreia s-a convenit amiabil, fără victime", precizează vineri AUR, într-un comunicat de presă.

În comunicat se menţionează că presupusa victimă a acestui incident minor nu a avut nevoie de zile de îngrijiri medicale şi nu a suferit vătămări.

"Infracţiunea pentru care s-au făcut cercetări nu există, soluţia legală ce trebuia dispusă în cauză fiind aceea de clasare în baza articolului 16 lit. a, Cod Procedură Penală. O astfel de situaţie nu atrage în nici un fel suspendarea dreptului de a conduce a persoanei implicate într-un incident rutier minor, fără victime. Domnul deputat George Simion face precizarea că nici legea nu prevede suspendarea dreptului de a conduce în situaţia clasării, decât dacă a existat o vătămare consemnată într-un act medico-legal. În consecinţă, orice altă discuţie lansată în spaţiul public pe acest subiect este tendenţioasă şi este direcţionată exclusiv împotriva imaginii domnului preşedinte al Alianţei pentru Unirea Românilor, deputat George Nicolae Simion”.

De asemenea, în seara zilei de 29 septembrie, poliţiştii ce desfăşurau activităţi de menţinere a ordinii şi liniştii publice şi a fluenţei traficului rutier în Piaţa Victoriei au depistat un conducător auto care a condus şi oprit un autocar într-o zonă interzisă.

"Acesta a refuzat să se supună dispoziţiei poliţiştilor rutieri de mutare a autocarului din zona interzisă, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional cu 1.450 de lei, fiind dispusă şi măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile", arată sursa citată.

Pe timpul intervenţiei, unul dintre poliţişti a fost agresat, în acest sens fiind sesizată unitatea de parchet competentă în vederea continuării cercetărilor pentru o posibilă faptă de ultraj.

Ulterior, poliţiştii rutieri au dispus măsura ridicării autocarului, folosindu-se în acest scop o platformă de tractare.

Sursa foto: Facebook / AUR

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri