Un ziar apropiat democraților americani scrie că în SUA există posibilitatea ca Joe Biden să fie revocat din funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii. Acestă înlăturare de la cârma SUA ar putea să vină ca urmare a faptului că sănătatea mintală a actualului lider de la Casa Albă începe să fie tot mai precară, mai ales în contextul în care Joe Biden va împlini luna aceasta 80 de ani.

Joe Biden ar putea să nu mai fie președinte al SUA. Acest fapt a fost indicat într-un comentariu surpriză publicat într-un ziar apropiat democraților, cu doar câteva zile înainte de alegerile intermediare din Statele Unite, scrie The Hill.

Publicația scrie că în curând, americanii ar trebui să aibă o discuție extrem de incomodă despre stare a de sănătate mintală a liderului de la Casa Albă care se apropie ușor de vârsta de 80 de ani. Pentru ca acesta să fie îndepărtat din funcția de președinte, se va invoca cel de-al 25-lea Amendament din Constituția Statelor Unite ale Americii.

Este o conversație pe care stânga și mass-media au impus-o publicului în timpul administrației Trump. Afirmațiile potrivit cărora președintele Trump nu era apt mental pentru această slujbă și trebuia să fie revocat din funcție au început cu seriozitate imediat după învestirea sa în 2017.

Nu este prima dată când se discută despre o posibilă revocare a unui președinte american din funcție. Astfel de conversații au avut loc și în timpul administrației Trump. Afirmațiile potrivit cărora președintele Trump nu era apt mintal pentru rolul de lider la Casa Albă au început să-și facă loc în spațiul public imediat după învestirea sa în 2017. Totodată, și după ce Joe Biden a fost numit președinte al SUA s-a pus în discuție siguranța abilităților lui de a conduce la o vârstă atât de inaintată.

Joe Biden se gândește să mai candideze pentru încă un mandat

Preşedintele american Joe Biden a declarat că intenţionează să candideze pentru al doilea mandat în 2024, precizând că nu a luat încă o decizie oficială.

"Nu am luat încă decizia oficial, dar aceasta este intenţia mea; intenţia mea de a candida din nou şi avem timp să luăm această decizie", a spus Joe Biden.

Cu toate acestea, șapte din 10 americani nu vor ca preşedintele SUA, Joe Biden, să candideze pentru un al doilea mandat, potrivit unui sondaj conform căruia o treime dintre respondenţi consideră că liderul american este mult prea în vârstă.

Sondajul, realizat în comun de Centrul de Studii Politice al Universităţii Harvard şi de The Harris Poll, arată că Biden este văzut drept un lider prost de către 45% dintre cei care nu vor ca el să continue la Casa Albă după alegerile prezidenţiale din 2024, scrie Agerpres.

Potrivit sondajului, Biden ar primi sprijinul a doar 30% dintre democraţi în alegerile primare din propriul partid politic.

Nici predecesorul său, republicanul Donald Trump, în vârstă de 76 de ani, nu stă mai bine: 61% dintre respondenţi nu vor să-l vadă încă o dată în fruntea ţării, după mandatul pe care l-a avut între anii 2017-2021.

Circa 33% dintre cei care nu-l susţin cred că, dacă ar ajunge din nou la Casa Albă, Trump ar diviza ţara şi îl consideră vinovat de instigarea la asaltul asupra Capitoliului SUA, din 6 ianuarie 2021, când o mulţime de susţinători de-ai săi a luat cu asalt sediul legislativului american în momentul în care acolo avea loc o sesiune comună a celor două camere - Senatul şi Camera Reprezentanţilor - pentru a ratifica victoria lui Biden la scrutinul prezidenţial din noiembrie 2020.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri