De 1 decembrie, Ziua națională a României, politicienii români coboară la rândul lor în mulțimea oamenilor obișnuiți, care sărbătoresc cea mai importantă zi din an pentru românii de pretutindeni. Astfel, aceștia se alătură poporului aflat la un moment de cumpănă în istorie, când puterea revanșardă de la răsărit contestă regulile lumii la care s-au străduit 30 de ani să adere.

Blaga: Un an greu

"Aș dori tuturor românilor tot ce e mai bun pentru anul care vine, cu ocazia Zilei noastre naționale. A fost un an greu, știu, pentru toată lumea. Sper ca 2023 să fie unul mai bun și să sărbătorim 1 decembrie anul viitor cu pace la frontierele noastre și, sigur, ca viitori membri ai spațiului Schengen. O zi bună tuturor românilor, iar eu personal voi fi și astăzi în Parlamentul European", a declarat europarlamentarul Vasile Blaga pentru wall-street.ro.

Totodată, acesta a arătat că, la acest moment, oficialii europeni nu au nicio altă variantă decât de a accepta România în Schengen.

Astfel, Vasile Blaga a adăugat faptul că acum este momentul, forurile decizionale europene nemaiavând ce spune și, de asemenea, nemaiavând niciun argument în defavoarea României.

Gheorghe Flutur: Pace la răsărit

"Dragi români, cu ocazia Zilei naționale vă doresc multă sănătate, liniște, pace și optimism. Îmi exprim speranța că în aceste vremuri mai tulburi, mai agitate, 1 decembrie ne aduce o rază de speranță", a declarat și Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, la solicitarea wall-street.ro.

Acesta a mai adăugat că și-ar dori unitate între români, atât acasă cât și în străinătate, unitate în cadrul Uniunii Europene și a celorlalți aliați, transmițând în același timp un gând de pace la răsărit de România, la vecinii din Ucraina.

Gheroghe Flutur i-a mai îndemnat pe români să întâmpine cu pace și cu sufletul deschis luna decembrie și sărăbătorile de iarnă.

Țuțuianu: Speranță pentru viitor

"Întâmpin Ziua națională a României cu mare bucurie. Voi fi prezent la festivitățile din municipiul Târgoviște, unde voi depune o coroană de flori în numele secretariatului general al Guvernului și mă voi bucura alături de toți românii pentru ziua cea mai importantă a acestei nații", a declarat pentru wall-street.ro și Adrian Țuțuianu, secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, fost senator PSD.

Acesta a mai arătat că Ziua națională a României îi găsește pe români preocupați de situația geopolitică, de situația generată de creșterea prețurilor la toate bunurile de larg consum, dar, în opinia sa, în același timp cu o doză de optimism și speranță pentru viitor, pentru că apartenența noastră la structurile euroatlantice ne dă mai multă încredere și mai multă stabilitate.

Referitor la ministeriala NATO aflată în desfășurare la București, politicianul a subliniat că este un eveniment important care arată că NATO are în vedere consolidarea prezenței pe zona flancului estic, dându-ne în același timp încredere că garanțiile de securitate pe care le avem sunt efective și la nevoie România va fi apărată.

Tomac: Vrem o Românie integră

"România a făcut istorie şi își poate crea ȋn continuare istoria de care să fie mandră. România trebuie să înceapă să meargă pe un drum drept. Merităm o societate care prețuiește munca, cinstea, dragostea faţă de cei apropiați şi de comunitate - la adevărata lor valoare", a transmis la solicitarea wall-street.ro și europarlamentarul PMP Eugen Tomac.

Acesta a mai adăugat că avem nevoie de viziunea ambițioasă a unei Românii care își păstrează vie conștiința identitară prin fiecare român care o reprezintă, oriunde ȋn lume.

De asemenea, Tomac a mai spus că își dorește o Românie integră care să-i cuprindă pe toți românii, parte din marea familie Europeană.

"Să ne amintim că avem fiecare dreptul la o Românie mai bună", a încheiat acesta.

Sursa foto: Shutterstock / Nechita Andreea S...

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri