Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, după adoptarea în Parlament a proiectului bugetului de stat pe anul 2023, că acesta este unul realist şi echilibrat, relatează Agerpres. S-au înregistrat 251 voturi ''pentru'', 115 ''împotrivă'' şi trei abţineri. În aceeași ședință, Parlamentului a adoptat, miercuri, proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2023.

"Vă mulţumesc pentru efortul pe care l-aţi făcut ca în această perioadă să reuşim să avem bugetul aprobat. Este pentru prima dată când în România avem aprobat bugetul înainte de jumătatea lunii decembrie. Vreau să vă spun că este un buget realist, echilibrat, care vizează susţinerea economiei şi protejarea populaţiei. Vom continua să ne focalizăm atenţia pe tot ce poate să însemne susţinerea mediului de afaceri, investiţii, protejarea cetăţenilor, protejarea cetăţenilor vulnerabili. Vă doresc succes în continuare şi sărbători fericite tuturor", a spus Ciucă.

Dezbaterile pe proiectul de lege al bugetului au durat aproximativ 5 ore. Pe proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2023 s-au înregistrat 279 voturi "pentru", 121 "contra" şi 2 abţineri.

Proiectul de buget a fost adoptat aproape în totalitate în aceeaşi formă în care a venit de la Comisiile reunite de buget şi finanţe. A fost adoptat un singur amendament respins în comisii, iniţiat de deputatul PNL Gheorghe Pecingină. Proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe 2022 a fost construit pe o țintă de deficit bugetar cash estimată la 4,4% din PIB și deficit ESA estimat la 4,4% din PIB.

Ce conține bugetul pe anul 2023

Bugetul adoptat astăzi prevede cheltuieli pentru investiții de aproximativ 112,1 miliarde lei, reprezentând circa 7,22% în PIB. Ministere importante precum cel al Muncii, Sănătății, de Externe sau al Justiției se numără printre cele care vor primi mai puțini bani. În schimb, vor fi direcționate sume mai generoase către ministerele Dezvoltării, Educației, Economiei, Finanțelor, Transporturilor, dar și ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Sursa foto: Facebook/Guvern

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri