Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a declarat că îşi menţine părerea că în acest moment România trebuie să procedeze la fel cum a făcut Austria, să-şi exercite dreptul de veto pentru toate interesele statului austriac, relatează Agerpres.

"Este dreptul meu de a avea o opinie, cum e şi dreptul preşedintelui de a avea o opinie. Conform Constituţiei, preşedintele României are atribuţii în ceea ce priveşte politica externă. Îmi menţin părerea, după votul nejustificat al Austriei, al conducătorilor din Austria, nu al austriecilor, împotriva României total nedrept, umilitor faţă de noi toţi, îmi menţin părerea România în acest moment trebuie să procedeze la fel cum a făcut Austria, să-şi exercite dreptul de veto pentru toate interesele statului austriac", a afirmat Ciolacu, întrebat în legătură cu declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis.

Întrebat dacă aştepta din partea preşedintelui să ceară un aviz Parlamentului pentru discuţiile pe Schengen la Consiliul European, Ciolacu a spus: "Ştiţi foarte bine că nu a existat această procedură până acum, atâta timp cât Klaus Iohannis este preşedinte".

În legătură cu afirmaţia şefului statului că nimeni din ţară nu se face vinovat de eşecul în privinţa Schengen, liderul PSD a spus: "Mă bucur că preşedintele este de acceaşi părere ca şi mine: victoria are mulţi părinţi, înfrângerea, eşecul este întotdeauna orfan".

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, cu privire la eşecul aderării la Schengen, că "vinovaţii nu se găsesc în Bucureşti, nici în România".

El a spus că problema Schengen trebuie rezolvată cu diplomaţie. "Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau a autorităţilor publice", a transmis şeful statului.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri