Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a fost audiat ca martor la DNA în dosarul de corupție al directorului CFR, Alexandru Ion Simu, conform unor surse judiciare citate de G4Media.ro.

Biroul de presă al Ministerului Transporturilor a emis de asemenea un comunicat cu privire la această situație.

Astfel, conform acestuia, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii a fost citat, astăzi 17 ianuarie 2023, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, în calitate de martor și a dat o declarație în fața procurorilor.

Sorin Grindeanu a subliniat că, în calitatea sa de ministru al Transporturilor și Infrastructurii, își dorește o clarificare cât mai rapidă a situației şi aflarea adevărului.

Totodată, Sorin Grindeanu precizează că va da curs cu celeritate tuturor solicitărilor venite din partea organelor statului, pentru clarificarea situației.

Procurorii DNA au început luni urmărirea penală față de Alexandru Ion Simu, directorul companiei de stat CFR, și Petru Ceșa, director în companie, acuzați de instigare la abuz în serviciu și instigare la uzurparea funcției, potrivit unui comunicat al instituției.

DNA îi acuză pe cei doi că au trucat numirea lui Simu la conducerea companiei și au concediat o angajată pe care o bănuiau că ar fi transmis către ziariști detaliile ilegalității, transmite sursa citată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii aprilie 2022, suspectul Ceșa Petru, în calitatea menționată mai sus, la instigarea celuilalt suspect, și-ar fi arogat atribuțiile funcției de director general al CNCF CFR SA, cu toate că nu deținea această funcție sau o împuternicire în acest sens și a emis două decizii, prin cea de-a doua numindu-l pe Simu-Alexandru Ion la conducerea Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Timișoara.

Prin aceste două decizii privind traseul profesional al lui Simu-Alexandru Ion, suspectul Ceșa Petru ar fi urmărit să-i asigure primului stabilitatea unei funcții de conducere la nivel regional, după încetarea celei de director general interimar al CNCF CFR SA.

În decembrie 2021, la începutul mandatului de ministru al lui Sorin Grindeanu, Ion Simu, fost şef al Regionalei CFR Infrastructură Timișoara, a fost numit la șefia CFR SA, potrivit G4 Media, care citează Economedia.

Sursa citată mai notează de asemenea că, potrivit publicaţiei Pressone, Simu, membru PSD Caraş Severin, ar fi contribuit la transportul membrilor de partid la marele miting PSD din vara anului 2018.

Atunci, Simu ar fi decis suplimentarea garniturilor spre București, pentru a aduce în Capitală participanți la miting.

Sorin Grindeanu a devenit ministru al Transporturilor la data de 25 noiembrie 2021. Sub mandatul său, în anul 2022 au fost dați în folosință numai 13 kilometri de autostradă.

Sursa foto: Sorin Grindeanu / Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri