19 Ianuarie 2023

Gafă a lui Cătălin Predoiu privind presupusa achitare a soțului fostei șefe DIICOT: instanța nici nu s-a pronunțat încă pe această speță



Neconcordanță în declarații din partea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu: acesta a afirmat, incorect, că fostul polițist Dan Hosu, soțul fostei șefe DIICOT Giorgiana Hosu, ar fi fost achitat de instanță în apel.

Surpriză, însă, ministrul Justiției nu avea de ce să facă o asemenea afirmație din moment ce sentința definitivă în acest caz e așteptată abia pe 7 februarie.

”Și ulterior achitat. Am putea spune că doamna și-a dat demisia, cu adevărat de onoare, pentru o ipoteză care nu s-a realizat în final”, a răspuns Cătălin Predoiu fiind întrebat, în cadrul unui interviu pentru Europa FM, dacă este mulțumit de activitatea șefilor parchetelor, inclusiv a Giorgianei Hosu, care a demisionat după ce soțul său a fost condamnat.

Ulterior, ministrul Justiției a revenit asupra declarației, vorbind despre „o afirmație eronată” pentru care și-a cerut scuze.

Mai mult, acesta a specificat faptul că este exclusiv vina sa, pentru că nu a verificat „informația parvenită din surse neoficiale”.

Dan Hosu, fost șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți din cadrul Direcției de combatere a crimei organizate a IGPR, a fost trimis în judecată de DNA pe 6 februarie 2017 pentru trafic de influență, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității și dare de mită.

Ulterior, Dan Hosu a fost condamnat În primă instanță, pe data de 24 septembrie 2020, la 3 ani de închisoare în această speță.

Dan Hosu a făcut apel la sentința Tribunalului București, iar următorul termen la care ar putea fi dată sentința de către Curtea de Apel București este 7 februarie.

În iulie 2021, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de pensionare a fostei șefe DIICOT Giorgiana Hosu, la 48 de ani.



Citeste si