inisterul Afacerilor Externe (MAE) transmite că "dezaprobă ferm comentariile preşedintelui Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Ungariei publicate pe Facebook privind pretinsa îngrădire de către România a dreptului arborării drapelului aşa-zisului ţinut secuiesc".

În acest context, ambasadorul Ungariei la Bucureşti a fost convocat, marţi, din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la sediul MAE român, pentru a i se comunica poziţia părţii române.

Ministerul Afacerilor Externe evidenţiază, în acest context, faptul că "ordinea de drept din România consacră dreptul persoanelor aparţinând tuturor celor 20 de minorităţi naţionale de a-şi folosi însemnele specifice în privat, precum şi în public, în cadrul unor manifestări culturale şi religioase specifice".

"În ceea ce priveşte însemnul aşa-numitului ţinut secuiesc, în România nu există nicio unitate administrativ-teritorială cu această denumire şi deci nici îndreptăţirea la vreun însemn oficial specific", precizează MAE.

Totodată, arată reprezentanţii ministerului român, "orice autoritate administrativ-teritorială din România are dreptul de a-şi
stabili propriile însemne, care trebuie să fie reprezentative pentru ansamblul populaţiei rezidente în acea unitate administrativ-teritorială".

Ministerul Afacerilor Externe "reia insistent apelul la reţinere în declaraţiile din spaţiul public şi reaminteşte aşteptarea părţii române ca oficialii ungari să acţioneze cu responsabilitate în logica relaţiei strategice dintre cele două state, a Tratatului politic de bază din 1996 şi în dorinţa consolidării cooperării bilaterale în toate domeniile de interes, în beneficiul tuturor cetăţenilor români şi ungari indiferent de etnie".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri