ANI critică o lege din Senat ce propune un „regim special” pentru declarațiile de avere ale celor din instituții de forță
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a criticat, luni, o iniţiativă legislativă depusă la Comisia juridică a Senatului, prin care se aduc modificări regimului de depunere, evaluare şi anonimizare a declaraţiilor de avere şi de interese în cadrul instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, relatează Agerpres.
Conform unui comunicat de presă al ANI, în cadrul şedinţei de săptămâna trecută a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului au fost propuse o serie de amendamente la Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice (L835/2022), care vor avea ca efect imediat introducerea unui regim special de integritate pentru "personalul din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională pentru care, potrivit statutului ori prin natura atribuţiilor de serviciu apartenenţa la aceste instituţii reprezintă informaţii clasificate ori confidenţiale/nedestinate publicităţii ori prin a căror diseminare neautorizată se pot prejudicia ordinea publică, securitatea naţională, apărarea ţării, interesele persoanelor de drept public deţinătoare, rezultatul misiunilor specifice, ori se pot dezvălui surse confidenţiale, se pot pune în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma misiunilor specifice".
Amendamentele nu precizează explicit care sunt aceste categorii de personal din cadrul instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională pentru care se aplică această excepţie, arată ANI. Potrivit modificărilor propuse, persoanele care ar urma să facă parte din aceste categorii vor fi stabilite prin norme interne ale instituţiei, aspect ce contravine în mod grav normelor constituţionale şi de tehnică legislativă, se explică în comunicat.
Pe de altă parte, în secţiunea aferentă motivării amendamentelor, autorul acestora face referire la o anumită categorie de personal căreia i s-ar aplica această excepţie şi anume la "structurile specializate ale MAI în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale".
ANI avertizează că s-ar crea situații complicate și s-ar încălca mai multe principii dacă această lege intră în vigoareANI susţine că amendamentele propuse vor crea următoarele efecte:
-
Încălcarea principiului transparenţei în exercitarea funcţiilor publice:
- Ingerinţe în activitatea de evaluare şi încălcarea independenţei operaţionale
- Încălcarea principiului repartizării aleatorii a dosarelor - activitatea de evaluare a averii, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se va realiza de către inspectori de integritate anume desemnaţi, aspect ce va crea un profund caracter de subiectivitate şi o lipsă de imparţialitate în ceea ce priveşte repartizarea sesizărilor.
Pentru persoanele vizate de aceste modificări legislative, ANI anunţă că a identificat până, în prezent, peste 800 de incidente de integritate constând în incompatibilităţi, conflicte de interese în materie administrativă, averi nejustificate cu o valoare totală de aproximativ 20,2 milioane lei, sesizarea organelor de urmărire penală pentru nedeclarare venituri din jocuri de noroc în valoare de peste 900.000 lei, precum şi cazuri de nedepunere a declaraţiilor de avere şi de interese.
Agenţia Naţională de Integritate informează că a transmis vinerea trecută către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări un punct de vedere, în care arată că nu susţine modificările propuse, întrucât actuala reglementare instituie suficiente garanţii privind confidenţialitatea informaţiilor în cadrul acţiunilor specifice de depunere a declaraţiilor de avere şi de interese, precum şi a celor desfăşurate de inspectorii de integritate.
"Considerăm că aceste amendamente au rolul de înlătura unele categorii de deponenţi de la publicarea declaraţiilor de avere şi de interese, de a implementa proceduri distincte în ceea ce priveşte atât depunerea declaraţiilor, cât şi modalitatea de evaluare pentru categorii de funcţii care au obligaţia respectării Legii nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Facem precizarea că, în prezent, România este evaluată de Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO) în cadrul Rundei a cincea de evaluare, printre temele examinate fiind prevenirea corupţiei şi promovarea integrităţii (...) la nivelul instituţiilor de punere în aplicare a legii. Astfel, evaluarea vizează funcţionarii organismelor care îndeplinesc funcţii esenţiale de aplicare a legii şi care fac obiectul reglementărilor naţionale, respectiv funcţionarii din cadrul instituţiilor din domeniul ordinii, siguranţei publice şi siguranţei naţionale", transmite ANI.