Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe, la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice, pentru a fi notificat cu privire la decizia autorităţilor române de a suspenda activitatea Centrului Rus pentru Cultură şi Ştiinţă din România, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MAE, ambasadorului rus i-au fost reamintite situaţiile repetate în care Centrul "s-a angajat deliberat în acţiuni de prezentare distorsionată a realităţii şi a adevărului istoric la nivelul opiniei publice româneşti".

"Aceste derapaje s-au intensificat şi au dobândit accente noi, de o gravitate deosebită, în ultima perioadă, după declanşarea de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei. Prin acţiunile derulate, centrul s-a îndepărtat iremediabil de obiectivele fireşti de consolidare a legăturilor culturale şi s-a transformat, în mod regretabil, într-un instrument de propagandă, dezinformare şi disculpare a crimelor de război ale Federaţiei Ruse din Ucraina", subliniază MAE.

Secretarul de stat pentru Afaceri Strategice Iulian Fota "a transmis dezaprobarea fermă a părţii române faţă de încercările constante ale părţii ruse de atacuri hibride şi dezinformare prin trunchiere şi manipulare premeditată a realităţii şi a făcut apel la aceasta din urmă să renunţe la asemenea practici".

Suspendarea activităţii Centrului va avea loc până cel târziu la data de 20 august 2023, până la care trebuie finalizate procedurile administrative implicate de această măsură, arată reprezentanţii MAE român.

Centrul Rus de Cultură şi Ştiinţă din Bucureşti a fost înfiinţat în baza Acordului între Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind deschiderea şi condiţiile de funcţionare a Institutului Cultural Român la Moscova şi a Centrului Rus de Ştiinţă şi Cultură în oraşul Bucureşti, semnat la Moscova, în data de 9 iulie 2013.

În baza acordului menţionat, la 15 mai 2015 a fost inaugurat Centrul Rus de Cultură şi Ştiinţă, cu sediul în bulevardul Lascăr Catargiu nr. 50 din Bucureşti.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri