Ministerul Justiţiei a anunţat că va susţine adoptarea de către Camera Deputaţilor a unui prag de 9.000 de lei la infracţiunea de abuz în serviciu, nefiind de acord cu pragul de 250.000 de lei, propus în ceea ce este cunoscută deja ca „Noua OUG13”, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MJ, în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul penal, decizia Curţii Constituţionale a României 392/2017 prevede la paragraful 55 - "(...) Curtea, fiind ţinută de obligaţia de a interpreta o dispoziţie legală în sensul de a produce efecte şi pentru a da, astfel, un sens constituţional acesteia - a se vedea în acest sens Decizia 223 din 13 martie 2012, consideră necesară instituirea unui prag al pagubei şi circumstanţierea vătămării produse prin comiterea faptei, elemente în funcţie de care să se aprecieze incidenţa sau nu a legii penale".

De asemenea, arată sursa citată, potrivit paragrafului 56 al aceleiaşi decizii - "(...) Curtea subliniază că legiuitorul are obligaţia de a reglementa pragul valoric al pagubei şi intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii".

"Nu există nicio referinţă concretă în deciziile Curţii Constituţionale a României sau în avizele Comisiei de la Veneţia cu privire la valoarea economică sau financiară a unui astfel de prag valoric pentru infracţiunea de abuz în serviciu", precizează Ministerul Justiţiei, care adaugă că pentru dezbaterile din Camera Deputaţilor asupra proiectului de lege privind nivelul pragului la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul penal va susţine adoptarea unui prag de 9.000 de lei.

Turcan: Această decizie este o greșeală

Raluca Turcan a reacționat, considerând această decizie, la care au contribuit și colegii ei, ca fiind „o greșeală”.

„Pragul de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu este o greșeală care trebuie corectată la Camera Deputaților. Există două decizii ale CCR care prevăd că este nevoie de un “prag valoric al pagubei” şi o “anumită intensitate a vătămării” dar SOLUȚIA este să fixăm un plafon modic”, precizează Raluca Turcan.

Senatul a adoptat proiectul de lege al Guvernului pentru modificarea Codului penal şi a altor acte normative, pentru punerea în acord cu decizii ale Curţii Constituţionale, prin care pragul pentru abuzul în serviciu, care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, se stabileşte la 250.000 de lei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri