Erste Group Immorent (EGI) Romania, parte a grupului austriac Erste, negociaza acordarea de finantari in valoare 120 milioane de euro pentru proiecte imobiliare pe piata locala, in conditiile in care in 2010 finantarile companiei au totalizat 22 milioane de euro.
"Anul acesta sunt mai multe proiecte pe piata. Analizam proiecte a caror suma finantata ajunge la 120 milioane de euro. Sunt atat centre comerciale, cat si birouri si spatii industriale, in toata tara. 2009 a fost un an cu o cadere abrupta a pietei, in 2010 a fost an de criza, iar in 2011 lucrurile se misca frumos, sunt proiecte, sunt investitori care cauta sa cumpere proiecte", a declarat Bogdan Cernescu, managing director Erste Group Immorent Romania, potrivit Mediafax.

Cele mai multe contracte in discutie vizeaza refinantari de proiecte.

In opinia sa, in conditiile in care Polonia si Cehia incep sa devina aglomerate, dand semne de supraincalzire, investitorii se vor indrepta din nou spre Romania. In 2010, EGI a finantat proiecte de 22 milioane de euro, respectiv un spatiu de retail si dezvoltarea unei facilitati industriale inchiriate unei companii din sectorul auto.

Spre comparatie, in 2009, compania a acordat finantari de 27 milioane de euro.

Cernescu a mentionat ca EGI este in continuare interesata de achizitia de terenuri in Bucuresti pentru constructia de cladiri de birouri.

"Incercam sa cumparam terenuri, dar preturile sunt inca prea ridicate. E sigur ca preturile au scazut, dar daca luam in considerare ca yield-urile (randamentele) au crescut, iar chiriile s-au redus, vom vedea ca scaderile de pret la terenuri nu sunt chiar atat de mari. Terenurile sunt in continuare scumpe raportand la banii pe care ii poti obtine din proiectele pe care le dezvolti pe ele", a adaugat Cernescu.

In opinia reprezentantului EGI, deoarece majoritatea terenurilor sunt detinute de proprietari care nu sunt constransi financiar sa vanda si care vor tine de preturi, dezvoltatorii vor fi nevoiti sa intre in parteneriate cu acestia pentru a realiza proiecte.

Cernescu a mentionat ca EGI a fost foarte aproape de achizitia unui teren, dar tranzactia nu a mai avut loc pentru ca proprietarul s-a razgandit asupra pretului.

"Am avut anul trecut aprobata o achizitie de teren, dar nu am incheiat tranzactia pentru ca proprietarul a cerut mai multi bani", a afirmat Cernescu.

EGI vede in piata de birouri un sector cu potential de dezvoltare in viitor, de aceea planurile privind activitatea de dezvoltare se vor concentra in special pe acest segment.

"Vrem sa investim in birouri mai ales pentru ca vedem ca este o piata cu potential de dezvoltare. Vorbim de doua milioane de metri patrati de birouri in Bucuresti, dar in realitate doar 300.000-400.000 metri patrati au sens pe piata, iar pentru un oras ca Bucuresti este foarte putin", a aratat Cernescu.

Cele mai "fierbinti" zone de birouri, potrivit lui Cernescu, sunt Floreasca, Casa Presei si axa Universitate-Charles de Gaulle, dar unde nu mai sunt terenuri disponibile.

"Lucrarile de infrastructura vor aduce in circuitul imobiliar parcele de terenuri care acum nu sunt prea atractive", considera reprezentantul EGI.

Compania mai detine un teren de 4,5 hectare de teren, unde intentioneaza sa dezvolte un proiect de birouri si de locuinte, in parteneriat cu omul de afaceri Dinu Patriciu.

"Pentru proiectul din Straulesti, suntem la documentatia tehnica si urmeaza sa obtinem autorizatia de constructie. In prima faza vom face un turn de birouri si o cladire de birouri cu o suprafata de 40.000 de metri patrati. Vom incepe lucrarile nu mai devreme de 2012", a mai mentionat Cernescu.

Faza a doua va cuprinde spatii rezidentiale si de birouri, iar cea de-a treia doar locuinte.

Romania continua sa fie foarte importanta pentru investitorii imobiliari, dar si pentru finantatorii de astfel de proiecte, considera la randul sau Patrick Zehetmayr, managing director al EGI.

"Chiar daca macroeconomic vorbind Romania a fost mai afectata decat alte zone din regiune, vedem semne de revenire. Suntem interesati sa finantam proiecte, dar suntem mult mai selectivi, la fel ca toti jucatorii. Produsele bune, dezvoltate de companii de calitate, vor gasi finantare", a aratat Zehetmayr.

In opinia sa, piata de birouri din Bucuresti si-a revenit deja, in conditiile in care chiriile nu au mai scazut in ultimele luni.

Erste Group Immorent a fost fondata in acest an, preluand activitatile de finantare si dezvoltare imobiliara din cadrul grupului austriac.

Biroul din Bucuresti numara peste 50 de angajati si ofera servicii atat de creditare si leasing, cat si de investitii, dezvoltare, servicii de constructii si proiecte de infrastructura.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri