Asher Lax: In primul rand, preluarea Adama de catre Immofinanz inca nu a fost finalizata, mai este nevoie de aprobarea board-ului, care va fi anuntata in aceasta luna. Pentru piata rezidentiala este cu siguranta un semn bun, pentru ca vorbim de o investie majora (n.r: 42 milioane de euro) si orice astfel de investitie este un semnal pozitiv. Pentru cumparatorii de apartamente insa, nu cred ca a insemnat nimic, pentru ca la acest nivel, brandul Adama este mai cunoscut decat Immofinanz.
Wall-Street.ro: Asta inseamna ca nu au crescut vanzarile de apartamente?
Asher Lax: Vindem 15-20 de apartamente pe luna, la fel cum vindeam si anul trecut in aceeasi perioada. Fata de inceputul anului, este o crestere, dar asa se intampla de obicei: vara vinzi mai mult.
Wall-Street.ro: Ati anuntat recent ca ati vandut 1.000 de apartamente in Romania. Cate mai aveti de vandut?
Asher Lax: Intr-adevar, din 2007 si pana in prezent am vandut peste 1.000 de locuinte. Mai avem de vandut circa 450 de unitati, care sunt deja finalizate. Cele mai multe apartamente disponibile spre vanzare se afla in Bucuresti si in Bacau. La Bacau mai avem de vandut aproximativ 120, din 204, iar la Bucuresti, mai avem 130.
Wall-Street.ro: Si in cati timp credeti ca veti vinde cele 450 de apartamente?
Asher Lax: Daca lucrurile merg ca acum, in cel mult doi ani vom vinde tot. In plus, am observat in ultimele luni o cerere mai mare pentru apartamentele cu trei camere, fata de anii trecuti, cand cel mai bine se vindeau cele cu doua camere. Sunt multe familii cu copii care vor sa cumpere trei camere. In plus, toate proiectele noastre sunt amplasate in oras, in apropierea unor scoli, ceea ce este foarte important atunci cand vrei sa vinzi.
Sa ne uitam la Prelungirea Ghencea, de exemplu. De acolo nici nu poti iesi. Cand cineva cumpara un apartament vrea sa stie unde isi va duce copilul la scoala atunci, nu peste cativa ani. Multe proiecte au fost construite in speranta ca vor exista scoli in apropiere si mai multe mijloace de trasport, insa cumparatorul nu poate astepta ani de zile pentru a-si duce copilul la scoala.
Wall-Street.ro: Cand spuneti ca veti vinde 450 de apartamente in doi ani sperati sa vindeti si fondurilor de investitii, care cumpara zeci de locuinte?
Asher Lax: Nu prea, nu ne bazam pe investitorii speculativi. Din cele 1.000 de locuinte vandute pana acum, 150-200 au fost vandute investitorilor, insa acum acestia aproape au disparut. Cred ca vor reveni peste 2-3 ani, pentru ca suntem o capitala europeana si preturile sunt foarte mici. Un prieten din Viena imi spunea ca acolo metrul patrat util costa 3.500 euro. E drept, Bucurestiul nu e Viena, dar 1.200-1.300 euro/mp util este un pret atractiv.
In plus, nu trebuie sa uitam ca anul viitor este un an electoral. Cel mai probabil, bugetarii isi vor recapata salariile si discursurile guvernantilor vor fi mult mai optimiste, iar acest optimist incurajeaza populatia.
Wall-Street.ro: Spuneati ca a crescut cererea pentru apartamentele cu trei camere. La ce preturi vindeti? Au mai scazut preturile in ultima vreme?
Asher Lax: Apartamentele cu doua camere dezvoltate de Adama se vand cu circa 70.000 euro in Bucuresti, iar cele cu trei camere, cu 90.000-100.000 euro. Nu am mai scazut recent preturile, ba chiar le-am crescut in unele cazuri. De exemplu, in proiectul Armonia (n.r. amplasat in zona Titan din Bucuresti), preturile au crescut cu 3-4% in ultimele luni, in special la apartamentele cu trei camere. Nu ne mai propunem sa ridicam preturile, dar in acest proiect preturile au fost foarte mici. Nu putem vinde in pierdere si pana acum am fost la limita.
Wall-Street.ro: Nu este prea devreme pentru a scumpi apartamentele?
Asher Lax: Ne adaptam la piata, iar daca piata ne permite, vom ridica preturile. Au fost apartamente care s-au ieftinit cu zeci de procente fata de 2007-2008. Atunci preturile erau prea mari, dar acum sunt prea mici, asa ca trebuie sa gasim o cale de mijloc.
Wall-Street.ro: Au fost momente cand ati vandut si in pierdere?
Asher Lax: Nu stiu daca Adama a vandut in pierdere, dar sunt convins ca multi dezvoltatori au facut asta si inca o fac. Se vinde cu 500-600 euro/mp, ori asta nu acopera nici costul de constructie, dar terenul si banca. In plus, cand un dezvoltor vinde atat de ieftin, te intrebi ce calitate au materialele pe care le foloseste.
Wall-Street.ro: Ce urmeaza acum, cand nu mai aveti niciun proiect in constructie?
Asher Lax: Vom extinde proiectele deja existente. Sunt multe proiecte care au fost planificate cu mai multe blocuri, dar, fiind o perioada de criza, am construit mai putine. Le vom extinde pe acestea, in special cele din Bucuresti si, eventual, proiectul din Iasi, aflat in apropierea parcului Copou. La Iasi avem un proiect cu trei blocuri, cu cate 40 de apartamente, din care mai avem de vandut 22.
Wall-Street.ro: Cum vor arata noile constructii? Cand vor incepe?
Asher Lax: Nu stim inca momentul la care vom incepe din nou sa construim, sper sa anuntam chiar anul acesta. Vom construi blocuri mai mici, de cel mult 11 etaje, asa este cel mai potrivit. Cand “sari”, costul de constructie creste. Singurele proiecte pe care le-am construit peste 11 etaje sunt in Bucuresti (13 etaje) si Bacau (14 etaje). Avem insa un teren pe Vasile Lascar unde putem construi 20 de etaje si acolo cred ca vom depasi pragul de 11 etaje. In ceea ce priveste numarul de camere, ne concentram pe doua si trei camere, mai putin pe garsoniere. Intre o garsoniera si un apartament cu doua camere diferenta de pret este relativ mica si oamenii prefera sa mai faca rost de niste bani si sa cumpere doua camere. In Armonia, de exemplu, o garsoniera costa 55.000 euro si nu se vinde, iar un apartament cu doua camere, 70.000 euro si se vinde.
Wall-Street.ro: Luati in calcul sa preluati si proiecte blocate? Ati avut astfel de oferte?
Asher Lax: Da, ne gandim sa preluam si proiecte cu probleme, dar nefinalizate. Am avut deja astfel de discutii, insa nu s-au finalizat. Ei au propus un pret, noi am propus altul si acum negociem in continuare. Dar daca va fi o ocazie, vom profita, de ce nu? Facem orice atata vreme cat are sens economic.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: