Patronatele din Romania au solicitat Guvernului Romaniei si Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului aplicarea imediata a unei cote reduse a TVA-ului pentru constructii, ca urmare a deciziei ministrilor Confederatiei Europene a IMM-urilor din cele 25 de tari membre. Potrivit unui comunicat emis de catre Consiliul Uniunii Europene, tarile membre, mai putin Polonia, au ajuns la un acord privind aplicarea pana la 31 decembrie 2010 a cotei reduse de TVA in constructii.

In 31 ianuarie 2006, Confederatia Europeana a IMM-urilor din sectorul constructiilor (EBC) a luat act cu nemultumire de declaratia ministrului polonez de Finante potrivit careia autoritatile de la Varsovia ar refuza prelungirea acordului privind cota redusa de TVA in sectorul constructii, masura acceptata deja de celelalte 24 de tari membre din aceasta confederatie. "Imaginea Europei se inrautateste pe zi ce trece. Cum este posibil ca un singur stat membru sa poata lua o decizie care va duce la disparitia a 250.000 de locuri de munca urmand numai propriul interes, in conditiile in care nici macar acesta nu mai este pus in pericol avand in vedere ca negocierile pentru noile state membre sunt deschise pana la finalul anului 2007", declara atunci Jean Lardin, presedintele EBC.

Saptamana trecuta, Polonia a anuntat ca semneaza aceasta prelungire de contract. In aceste conditii, patronatele autohtone considera ca decizia autoritatilor romane de a practica o cota de 19 la suta la TVA in sectorul constructii mai mare decat se practica in EBC aduce sectorul de constructii in stare de faliment si agentii economici nu vor mai putea concura cu cei din Uniunea Europeana. In acest context, patronatele solicita Romaniei sa se alinieze standardelor in constructii, iar pentru realizarea acestor standarde se impune o cota redusa a TVA-ului. Romania are TVA de 19 la suta.

"Observam cu ingrijorare ca Guvernul Romaniei ia decizii nu numai impotriva normelor europene, dar si impotriva interesului national punand intr-o situatie vulnerabila toti constructorii romani", sustin reprezentantii patronatelor. Totodata, acestia, in calitate de membri la EBC si parteneri ai UEAPME, saluta prin intermediul biroului lor de la Bruxelles decizia Poloniei de a-si ridica votul negativ dat pentru acordul privind aplicarea cotei reduse de TVA in constructii si totodata cere Guvernului Romaniei sa se aseze la masa negocierilor si sa se alinieze la normele europene.

Sectorul constructiilor contribuie cu 10% la PIB-ul european

"Decizia Poloniei este privita cu bucurie de intreprinzatorii mici si mijlocii din Europa care altfel ar fi avut de suferit de pe urma majorarii TVA. Periclitarea a mii de intreprinderi si a sute de mii de locuri de munca pentru marirea intereselor nationale ar fi fost o masura iresponsabila pentru oricare dintre statele membre, un numar mare de studii a relevat deja impactul pozitiv al acestei masuri in timp ce stocarea acordului ar fi putut duce la pierderea a peste 200.000 de locuri de munca", a declarat Hans-Werner Muller, secretar general al UEAPME, in comunicatul dat publicitatii de catre Uniunea Nationala a Patronatului Roman. Confederatia Europeana a Constructiilor, EBC, s-a constituit in anul 1990 si este o asociatie profesionala europeana reprezentand interesele mestesugarilor si IMM-urilor din sectorul de constructii. Prin intermediul membrilor sai la nivel national EBC reprezinta 500.000 de IMM-uri si microintreprinderi din sectorul constructiilor.

Sectorul constructiilor are o importanta vitala pentru economia europeana. Cu 2,3 milioane de intreprinderi, o cifra anuala de afaceri de 1.000 miliarde euro, o forta de munca angajata de 14 milioane de persoane, sectorul constructiilor contribuie cu 10 la suta la PIB-ul european. Sectorul european de constructii este format in proportie de 99 la suta din IMM-uri care realizeaza 78 la suta din productia industriala. Intreprinderile mici (cu mai putin de 50 de angajati) asigura 60 la suta din productie si au 70 la suta din populatie angajata in acest sector.

Reprezentantii oamenilor de afaceri din Romania (AOAR) au propus, de asemenea, autoritatilor aplicarea unei cote reduse de TVA pentru energia termica livrata populatiei, respectiv reducerea cotei aplicate in sectorul de constructii de la 19% la 5%. "Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania apreciaza ca prezinta un interes deosebit pentru populatia Romaniei posibilitatea aplicarii unei cote reduse de TVA pentru energia termica livrata populatiei, masura cu care sunt de acord si autoritatile europene", precizeaza un comunicat al AOAR.

Potrivit AOAR, Ministerul Finantelor Publice ar trebui sa urmeze exemplul democratic si transparent in care au loc la nivelul Uniunii Europene negocieri atat de sensibile pentru bugetul comunitar si sa initieze si sa sustina dezbateri publice pe teme legate de fiscalitate. "Credem ca, alaturi de integrarea europeana, aplicarea constanta si de catre toate autoritatile guvernamentale a procedurilor europene de dezbatere publica a unor teme de interes major pentru mediul de afaceri sau populatie reprezinta dovada cea mai credibila a respectului institutiilor publice romanesti fata de valorile majore europene", se mai mentioneaza in comunicat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri