Cocor Bucuresti (COCR) a inregistrat in primele noua luni venituri sub previziuni, deoarece firma nu gasit chiriasi pentru tot spatiul magazinului Cocor pe care il administreaza si vrea sa restructureze un credit ipotecar de 19 milioane euro contractat in 2009 de la BCR pentru renovarea imobilului.
Veniturile firmei au totalizat 21,2 milioane de lei, in crestere cu 60% fata de perioada similara din 2010, dar sub nivelul previzionat de 22,2 milioane de lei. Magazinul Cocor din centrul Capitalei a fost redeschis in luna octombrie anul trecut, dupa doi ani de lucrari de renovare. Centrul comercial are o suprafata inchiriabila de 10.000 metri patrati.

"Activitatea societatii a fost infleuntata negativ de criza economica si deprecierea monedei nationale. Efectele crizei economice, care au avut ca rezultat direct si neinchirierea in totalitate a spatiilor comerciale disponibile, au dus la o reducere a veniturilor fata de cele estimate, eliminandu-se total posibilitatea cresterii acestora fata de valorile bugetate pentru 2011", se arata in raportul financiar al companiei transmis Bursei de Valori Bucuresti si citat Mediafax.

Cheltuielile Cocor au crescut cu 40%, de la 18,7 milioane de lei la 26,3 milioane de lei, astfel ca firma s-a mentinut pe pierdere, cu un rezultat negativ de 5 milioane de lei, nivel comparabil cu cel din primele noua luni din 2010. Cocor previziona profit pentru primele noua luni din 2011.

Cifra de afaceri a crescut de peste doua ori, de la 7,18 milioane de lei la 16,76 milioane de lei, dar sub nivelul prognozat de 19 milioane de lei.

Investitia pentru renovarea centrului comercial s-a ridicat la circa 24 milioane euro si a fost finantata de BCR cu circa 19 milioane de euro.

"A fost finalizat studiul solicitat de banca finantatoare si au fost agreate ca principiu solutii de restructurare a brandurilor si chiriasilor propuse de DTZ Echinox. Analizand informatiile transmise de societate si conditiile studiului, banca finantatoare ne-a inaintat o oferta de restructurare pe termen lung cu un an de gratie si 14 de rambursare a creditului ipotecar asigurandu-se astfel relaxarea serviciului datoriei, ca o conditie obligatorie a sustinerii derularii in bune conditii a procesului de restructurare", se arata in raport.

Reprezentantii Cocor spun ca oferta bancii a fost aprobata de Consiliul de Administratie al firmei, iar acum este asteptata aprobarea bancii in vederea semnarii actelor aditionale la contractele de credit.

Pentru acest an Cocor estimeaza o cifra de afaceri de 25,7 milioane lei, in crestere cu 64% fata de anul trecut, de 15,6 milioane lei. Totodata, profitul ar urma sa ajunga la 10,8 milioane lei, de aproape doua ori mai mult fata de câstigul de anul trecut, de 5,8 milioane lei.

Potrivit celor mai recente raportari, fondul de investitii Broadhurst are 13,32% din titluri, SIF Transilvania detine 10,24% din actiuni, iar SIF Muntenia are 10%. In actionariat se mai regasesc Daniel Stoica (14,66%) si Liviu Ursan (14,83%).

Cea mai recenta tranzactie cu actiunile Cocor a fost realizata la 21 octombrie, cand pretul a scazut la 149,8 lei/titlu. La aceasta cotatie, firma are o capitalizare de 45 milioane lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri