Cererile de refinantare vor creste, multe credite imobiliare ajungand la maturitate in acest an, iar proprietarii vor avea nevoie de capital propriu pentru a reface raportul dintre finantare si valoarea proiectului, afectat de devalorizarea activelor, ceea ce va atrage investitori, potrivit companiei de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle.
"Tinand cont ca, in general, termenul de finantare al proiectelor este de 5-7 ani, estimam ca un numar mare de credite imobiliare vor ajunge la maturitate anul acesta si drept urmare, cererile de refinantare vor creste. Cum majoritatea acestor imprumuturi au fost semnate im perioada de boom, intre 2006-2007, s-a ajuns la incalcarea clauzei de LTV (valoarea imprumutului raportata la valoarea de piata a proiectului) pentru o mare parte din aceste credite, iar acum proprietarii sunt pusi in situatia dificila de a contribui cu capitaluri proprii pentru a reface raportul LTV in conformitate cu clauzele contractuale", se arata intr-un raport al companiei ce consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle (JLL), citat de Mediafax.

In aceste conditii, consultantii JLL considera ca este posibil sa existe proiecte de calitate care sa aiba potentialul sa atraga investitori instituitionali.

"In plus, oportunitatea astfel creata pentru finantarile de tip punte poate sa aduca pe piata o noua categorie de investitori de capital", se mentioneaza in raport.

Un efect important al finantarii restrictive il reprezinta, in opinia reprezentantilor JLL, faptul ca atragerea de imprumuturi pentru dezvoltarea de proiecte noi este dificila, iar presiunea astfel creata pe oferta viitoare de spatii de birouri asigura noi oportunitati pentru dezvoltatorii institutionali pregatiti sa intre pe piata cu proiecte de calitate superioara.

Potrivit estimarilor JLL, anul trecut volumul total de investitii tranzactionat a fost de circa 400 de milioane de euro.

"Prima parte a anului 2011 a fost caracterizata de progrese importante in discutiile dintre investitorii institutionali si vanzatori. Procesul de negociere a continuat sa fie lung, dar ne asteptam ca activitatea de investitii in 2012 sa depaseasca volumul din 2011", se precizeaza in raport.

Autorii studiului, remarca revenirea interesului pentru achizitiile in faza de proiect (de tip forward), dar numai pentru proiecte de calitate foarte buna, a caror dezvoltare este sustinuta de scaderea ofertei.

"In conditiile in care finantarea proiectelor va fi extrem de selectiva si va intampina in plus, in urmatoarele luni, si restrictii generale de reglementari, aproape toate proiectele, cu exceptia proiectelor prime de spatii amplasate in zone de interes, sau a centrelor comerciale dominante, vor ramane cel mai probabil foarte putin tranzactionate", mai adauga sursa citata.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri