Dezvoltatorii rezidentiali au inceput sa iasa din amorteala in care i-a adus criza si incep sa caute active solutii alternative pentru terenurile pe care le-au cumparat in speranta ca vor vinde mii de apartamente.
“Dezvoltatorii rezidentiali vin si intreaba ce pot face cu terenurile, iar foarte des se gandesc la transformarea planului initial si la construirea de hoteluri in loc de locuinte”, spune James Heyworth Dunne, directorul de Capital Markets al companiei CBRE Romania.

Acesta admite ca nu foarte multe terenuri pot fi folosite pentru constructia de hoteluri de business, acesta piata necesitand in special amplasari in zone centrale.

„Nu sunt foarte multi dezvoltatori, dar sunt cateva cazuri. Discutam spre exemplu cu un dezvoltator care planuia sa construciasca locuinte intr-o zona centrala din Capitala si acum vrea sa construiasca un hotel”, a adaugat James Heyworth Dunne.

Seful de capital markets al CBRE a adaugat ca proiectele de retail sunt o alta solutie viabila pentru unele terenuri destinate initial rezidentialului.

Razvan Iorgu, directorul CBRE Romania a adaugat ca mare parte din dezvoltatorii care doreau sa dezvolte rezidential vor trebui sa ia o decizie legata de acesta in urmatorii 2-3 ani. „Vor fi obligati sa ia o decizie, ori sa dezvolte, ori sa vanda”, spune Iorgu.

Heyworth a adaugat si ca sunt investitori, care inca nu sunt prezenti pe piata locala, care analizeaza diverse optiuni de achizitii, existand discutii pentru zona de office. „Mai mult sunt proprietari de portofolii de astfel de spatii care isi doresc sa le extinda”, a adaugat Heyworth. De altfel, compania se asteapta ca in urmatoarele 12 luni cele mai tranzactionate active sa fie cladirile de birouri.

Potrivit celui mai recent raport de piata al CBRE volumul investitiilor din Romania a scazut cu 26% in al doilea semestru pana la 71,3 milioane euro. Yieldurile primele pentru proprietatile prime de pe segmentul de retail si office au scazut usor, pana la 8,75%, respectiv 8,25%. Scaderea nu a fost calculata pe baza tranzactiilor efectuate, ci ca urmare a asteptarilor investitorilor. Ca volum al investitiilor, birourile au acoperit 36% din total anul trecut, fiind urmat de industrial cu 25% si retail cu 24%.

Sursa foto: FreeDigitalPhotos.net

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri