Ansamblul rezidential Laguna Residence, dezvoltat de compania spaniola GEA International Development, a intrat in faliment, dupa ce Tribunalul Bucuresti a acceptat saptamana trecuta cererea unui creditor persoana fizica, astfel ca orice procedura de executare silita este suspendata, scrie Mediafax.
"Dispune deschiderea procedurii falimentului si dizolvarea societatii debitoare GEA International Developement. Numeste lichidator judiciar pe RVA Insolvency Specialist", se arata in decizia instantei. In aceste conditii, proiectul va fi lichidat.

Anterior, alti creditori au obtinut executarea silita a complexului, astfel, terenul, in suprafata de peste 25.000 de metri patrati si constructiile aferente, respectiv noua cladiri construite in proportie de circa 50%, au fost scoase la vanzare prin licitatie la solicitarea firmei de constructii Acosta Inversiones, careia dezvoltatorul proiectului, Gea International, trebuie sa-i plateasca peste 200.000 de euro.

Pretul de pornire pentru ultima licitatie a fost stabilit cu 25% mai mic fata de cel initial de 24,6 milioane de euro, respectiv la 18,48 milioane de euro. In urma vanzarii ar fi trebuit fi acoperite cel putin linia de credit trasa de dezvoltator de la Caixa, in jur de 2-3 milioane de euro, pentru care banca a constituit ipoteca, si suma solicitata de Acosta Inversiones.

Orice procedura de lichidare silita se suspenda insa imediat dupa decizia Tribunalului. Orice alt creditor poate face recurs la decizia instantei, insa procedura de lichidare silita ramane suspendata pana la rezolvarea contestatiilor.

Proiectul, cu 500 de apartamente, trebuia finalizat inca din 2009, dar lucrarile au fost stopate initial din cauza unor neintelegeri intre dezvoltatori, grupurile spaniole GEA 21 si Prasa.

In vara anului 2010, proiectul a fost preluat integral de GEA 21, care a obtinut o finantare de 10,5 milioane de euro de la banca La Caixa si a anuntat ca va finaliza primele blocuri cu 140 de apartamente la sfarsitul anului 2010 sau in primele luni din 2011.

Gea International Development este un vehicul special creat pentru aceasta investitie, care a preluat activul de la Gea Prasa International Construct SRL, societate care mai detine si alte terenuri in Bucuresti.

La Tribunalul Bucuresti sunt pe rol mai multe cereri de declansare a procedurii de insolventa, inclusiv a firmei Blue Coral.

Avocatul firmei Blue Coral, Cristian Bacanu, a declarat, luni pentru Mediafax, ca daca nu va fi declansata procedura de insolventa zeci de clienti care au platit avansuri pentru imobilele construite in complex ar putea sa piarda orice posibilitate de recuperare a sumelor.

Pana la obtinerea finantarii de la La Caixa, reprezentantii companiei spaniole spuneau ca au investit 30 milioane de euro din fonduri proprii in acest proiect.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri