Primele informatii legate de demolarea fantanii de langa Universitatea de Arhitectura au aparut la sfarsitul lunii iunie, insa lucrarile de reamenajare a spatiului au inceput in aceasta saptamana, starnind revolta arhitectilor si a organizatiilor non-guvernamentale.
Primaria Capitalei a inceput in aceasta saptamana lucrarile de reamenajare a fantanii din centrul Bucurestiului, contractul fiind atribuit firmei Tehnologica Radion, controlata de omul de afaceri Theodor Berna. Tehnologica Radion nu este la primul contract cu statul, in primavara, compania aflandu-se printre jucatorii investigati de Consiliul Concurentei in legatura cu trucarea unor licitatii pentru drumuri.

Pe reteaua de socializare Facebook, un grup numit „Salvati Fantana din Piata Universitatii” are aproape 400 de membri. „Noul proiect, banal si sec, inlocuieste o arhitectura cu o inginerie, patrimoniul cu agrementul, este nejustificat, nu numai prin faptul ca se construieste in zona «kilometrului zero» al Romaniei, dar si d.p.d.v. economic: este mult mai simplu a renova decat a demola”, spun cei care au creat grupul.

Fara concurs de arhitectura

Ordinul Arhitectilor din Romania a reactionat de asemenea la acest demers, declarand ca decizia Primariei nu respecta angajamentele pe care primarul Sorin Oprescu si le-a asumat si, in plus, incalca legea 150, referitoare la investitiile din banii publici.

„Domnia sa (n.r. Sorin Oprescu) s-a angajat in cadrul conferintei de presa in care s-a anuntat cine a castigat concursul de arhitectura pentru Piata Universitatii sa organizeze un alt concurs pentru spatiul de la fantana si pentru spatiul din fata Teatrului National. In mod evident acest lucru nu s-a intamplat! Ordinul Arhitectilor Bucuresti a insistat in repetate randuri asupra importantei deosebite a spatiilor publice din Bucuresti si a recomandat autoritatilor locale sa nu mai faca astfel de lucrari fara o viziune arhitecturala si urbanistica si fara un concurs si juriu de specialitate format din arhitecti”, se arata in comunicatul OAR.

Arhitectii contesta informatiile aparute in presa, potrivit carora „se induce ideea ca proiectul referitor la fantana de la Arhitectura face parte dintr-un plan mai amplu de amenajare al Pietei Universitatii, pentru care a avut loc un concurs de arhitectura organizat de OAR”.

„Afirmatia este incorecta, deoarece sugereaza ca OAR ar fi parte la acest proiect, ceea ce este total neadevarat. S-a atribuit firmei Tehnologica Radion o lucrare a municipalitatii, fara a face cunoscuta obligativitatea organizarii unui concurs public de arhitectura si urbanism. Astfel se incalca procedura recomandata in legea 150, referitoare la investitiile din banii publici”, afirma Mircea Ochinciuc, presedinte Ordinul Arhitectilor Bucuresti.

Potrivit asociatiei Salvati Bucuresti, coordonata de Nicusor Dan, mai multi angajati ai ALPAB (Administratia Lacuri Parcuri si Agrement) care demontau gardurile si bancile din zona fantanii din Piata Universitatii au plecat in aceasta dimineata la venirea politiei. Angajatii ALPAB au confirmat ca nu au o autorizatie pentru efectuarea lucrarilor.

"Muncitorii firmei Tehnologica Radion care scoteau bordurile trotuarului din zona au prezentat politiei o autorizatie pentru intretinerea carosabilului si a trotuarului. Autorizatia precizeaza ca nu se aplica pentru constructii si desfiintari, pentru aceste lucrari fiind nevoie de o autorizatie emisa in baza Legii constructiilor 50/1991. Prin urmare, lucrarile anuntate de Primarie de inlocuire a fantanii de la Universitate cu o fantana «saltatoare» nu au autorizatia de construire", se mentioneaza in comunicatul asociatiei.

Arhitectii vor sa stie cum a fost atribuit proiectul

Proiectul de amenajare a fantanii de la Universitatea de Arhitectura nu a trecut prin Comisia Tehnica a Primariei, spun arhitectii, in vreme ce arhitectul-sef al Capitalei, Gheorghe Patrascu, a declarat ca nu stie de existenta acestui proiect.

“Am incercat sa contactam Primaria, iar purtatorul de cuvant al Administratiei Strazilor refuza sa furnizeze numele proiectantului si adresa de web care contine informatiile necesare. In concluzie, OAR Bucuresti cere Primariei toate informatiile cu privire la procedura de atribuire a acestui proiect si subliniaza faptul ca este impotriva unui astfel de proiect de amenajare, care incalca orice modalitate legala de atribuire a unei lucrari publice”, spun arhitectii.

Reprezentantii Primariei Bucuresti nu au raspuns solicitarii wall-street.ro pana la publicarea acestei stiri.

Sursa fotografii: Grupul Salvati Fantana din Piata Universitatii

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri