13 Septembrie 2012

Peste 40.000 de locuinte scoase la vanzare la Project Expo



Un numar de peste 40.000 de locuinte vechi si noi din Bucuresti si imprejurimi vor fi disponibile la vanzare in perioada 14-16 septembrie la targul imobiliar Project Expo, preturile propuse de agentiile si proprietarii prezenti la expozitie pornind de la 20.000 de euro.

Targul va avea loc la Sala Palatului, iar locuintele prezentate se incadreaza majoritatea in conditiile programului "Prima Casa".

Cea mai bine reprezentata zona din Bucuresti in cadrul targului este cea de sud, patru agentii imobiliare si trei dezvoltatori avand oferte in sectorul patru sau in localitatea Popesti Leordeni, scrie Mediafax.

Cel mai mic pret la targ este de 20.000 de euro si este solicitat pentru o garsoniera de 26 metri patrati utili situata in ansamblul rezidential Sabina.

La capitolul vile, cel mai redus pret la targ este cerut pentru o locuinta cu etaj, de 110 metri patrati si 300 metri patrati teren la un pret de 51.000 euro.

La targ vor fi lansate si o serie de ansambluri rezidentiale noi, dintre care Gama Residence Metalurgiei. Ansamblul va avea aproximativ 120 de unitati locative, iar investitia se ridica la aproape 6 milioane de euro.

Un alt ansamblu care se lanseaza la Project Expo este Stella Residence, care are in componenta trei tipuri de vile cuplate, de dimensiuni aproximativ egale, precum si ultima etapa a complexului Metropolitan Residence. Complexul cuprinde in total 7 blocuri cu 5 etaje, compuse din 343 apartamente cu 2 si 3 camere.



Citeste si