7 Ianuarie 2013

Anthony Hopkins vrea sa cumpere casa in care s-a nascut



Actorul Anthony Hopkins a vizitat recent casa in care s-a nascut, aflata in orasul Port Talbot din Tara Galilor, pe care doreste sa o cumpere de la actualul proprietar, informeaza dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Celebrul actor galez l-a luat prin surprindere pe actualul proprietar al casei in care s-a nascut si a copilarit, in momentul in care s-a oprit in fata acelei proprietati.

Starul, care a ajuns in fata casei natale la bordul unei limuzine, in care se mai aflau sotia sa si doua garzi de corp, i-a intrebat pe actualii proprietari - Chris Trainor si partenera lui de viata Carly Culver - daca pot sa viziteze imobilul.

Amuzati, actualii proprietari ai casei l-au invitat pe Anthony Hopkins si pe insotitorii sai in interiorul cladirii, unde acestia au petrecut 30 de minute, au baut ceai si au acceptat sa pozeze in cateva fotografii. La sfarsitul vizitei, sotia actorului a dezvaluit faptul ca Anthony Hopkins doreste sa cumpere casa in care s-a nascut.

Totodata, actorul i-a invitat pe actualii proprietari ai casei sa ii faca o vizita pe proprietatea de lux pe care o detine in Malibu.

Anthony Hopkins, care a implinit varsta de 75 de ani pe 31 decembrie, se intorcea in acel moment la Londra, dupa o vacanta de cateva zile pe care a petrecut-o in comitatul galez Pembrokeshire, unde renumitul actor si sotia lui columbiana, Stella Arroyave, si-au reinnoit juramintele de credinta.

Actorul Hopkins are amintiri placute despre orasul natal Port Talbot, in care tatal sau tinea o brutarie, intrucat in acest oras a debutat in profesia de actor, jucand in cateva spectacole puse in scena de Asociatia Crestina a Tinerilor (Young Men's Christian Association/ YMCA).

Hopkins are in spate o cariera prestigioasa si a castigat premiul Oscar pentru rolul din filmul "Tacerea mieilor" (1991).

Sursa foto: Pagina de Facebook a filmului "Tacerea mieilor"



Citeste si