4 Martie 2013

Liviu Tudor, vice intr-o asociatie a dezvoltatorilor imobiliari cu proprietati de 1.500 MLD. euro



Liviu Tudor, fondatorul si Presedintele Asociatiei Proprietarilor de Cladiri din Romania (RABO), a fost numit in functia de vice-presedinte responsabil pentru Europa de Est in cadrul European Property Federation (EPF), cea mai importanta organizatie, cu sediul la Bruxelles, care reuneste proprietari, investitori si dezvoltatori din domeniul imobiliar, ale caror portofolii de proprietati sunt evaluate la peste 1.500 miliarde de euro.

Liviu Tudor are o experienta de 23 de ani in domeniul afacerilor si peste 15 ani in domeniul imobiliar si al proprietatilor comerciale, fiind unul dintre cei mai mari proprietari de spatii de birouri din Romania. Tudor conduce Genesis Development, companie de investitii si dezvoltari imobiliare, care detine doua parcuri de birouri de clasa A in Bucuresti, cu o suprafata inchiriabila de peste 145.000 mp.

Cele doua parcuri de birouri, West Gate (Militari) si Novo Park (Zona de Nord), gazduiesc sediile mai multor companii multinationale precum HP, Kraft, Procter & Gamble, General Electric, CitiBank, Unicredit Bank, Alpha Bank, Garanti Bank, Siemens, Ericsson, Dacia-Renault, Accenture, Infineon, Societe-Generale, Panasonic.

Tudor a fondat prima companie de comunicatii prin satelit din Romania (Digicom S.A.).

In calitate de vice-presedinte al EPF, Tudor va contura strategiile de dezvoltare regionale si va superviza initiativele organizatiei in tarile din Estul Europei. Acestea vor presupune atat coordonarea membrilor existenti din regiune (Bulgaria si Ungaria), cat si atragerea de noi membri in organizatie.

Industria imobiliara din Romania este a saptea ca marime din UE.

Liviu Tudor detine o diploma de inginer in aeronautica de la Institutul Politehnic din Bucuresti si a primit un brevet de inventie in domeniul electronicii aplicate. Totodata, Tudor a urmat cursuri de specialitate la London Business School.

Este membru al Young Presidents’ Organization (YPO) si al Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma (ARCoR).



Citeste si