Numarul tranzactiilor imobiliare incheiate prin intermediul brokerilor a crescut anul trecut, desi aproape pentru un sfert dintre cei care intermediaza achizitiile de locuinte au fost luni in care nu au incasat niciun ban.
"Anul 2012 a fost unul al contrastelor pentru brokerii imobiliari: clientii au incheiat mai multe tranzactii prin intermediul unui broker, dar au fost si luni in care agentii nu au incasat niciun comision. Daca 36% dintre brokeri au reusit sa incheie tranzactii cu 1-2 din 10 clienti cu care au efectuat vizionari, in decurs de numai un an, s-a dublat aproape ponderea brokerilor care au reusit sa incheie tranzactii cu jumatate dintre prospectii avuti, de la 5% la 9%", arata concluziile studiului "Piata brokerilor imobiliari", lansat miercuri de Asociatia Brokerilor Imobiliari (ABI) si citat de Mediafax.

Cercetarea a fost realizata pe piata imobiliara rezidentiala din Bucuresti.

Anul 2012 a adus de asemenea o scadere a veniturilor minime inregistrate de brokerii imobiliari, astfel ca putin peste 30% au raportat castiguri minime de 500 euro, fata de 46% in 2011. In ceea ce priveste venitul mediu lunar, 75% dintre brokeri castiga sume incepand cu 750 euro, dar s-a redus de la 30% la 19% ponderea celor cu venituri de cel putin 1.500 euro.

Totodata, in 2012 a scazut procentul brokerilor care au inregistrat un venit mediu lunar de peste 1.000 euro, de la 53% (in 2011) la 45%. In aceste conditii, cea mai mare cota de piata in privinta castigurilor medii o detin cei care au inregistrat lunar venituri intre 750 si 1.000 euro lunar, 1 din 3 brokeri intrand in aceasta categorie.

Scaderea veniturilor a avut loc cu toate ca anul trecut a fost inregistrata o crestere a activitatii fata de anul anterior. Potrivit ABI, numarul vizionarilor zilnice ale brokerilor imobiliari a crescut, astfel ca 13% dintre ei au avut cel putin doua vizionari intr-o zi, fata de 10% in 2011, iar jumatate dintre agenti au avut intre una si doua vizionari pe zi.

Daca in 2011 doar 67% dintre ei reuseau sa incheie tranzactii cu cel putin 1 din 10 clienti, in 2012 peste 80% ating cel putin acest target. Procentul celor care nu reusesc sa incheie tranzactii nici macar cu un sfert dintre clientii cu care au vizionat imobilul a scazut in doar un an de la 64% la 54%.

Studiul mai arata ca peste jumatate dintre brokerii imobiliari (54%) nu au intampinat probleme cu primirea comisionului din partea clientului, mai putin de 1 din 10 clienti evitand plata serviciilor de consultanta imobiliara.

Pe de alta parte, studiul a relevat o crestere a atentiei clientilor cand vine vorba de achizitia de locuinte. Astfel, un client are nevoie de mai multe vizionari pentru a lua o decizie, aproape 60% participand la un numar de vizionari cuprins intre 5 si 10. Fata de 2011, procentul celor care au nevoie de mai mult de 10 vizionari pentru a achizitiona o locuinta a crescut de 4 ori.

Clientii agentilor imobiliari raman, la fel ca in 2011, mai degraba femeile decat barbatii, 54% dintre clienti fiind de sex feminin.

In ceea ce priveste previziunile pentru acest an, 70% dintre brokerii imobiliari estimeaza un nivel superior de tranzactionare.

Printre factorii care influenteaza activitatea pe piata rezindentiala brokerii au indicat in primul rand intentiile de modificare a programului "Prima Casa" in "Noua Casa", respectiv normele BNR privind creditarea. Pe locul 2 in topul factorilor de influenta sunt informatiile furnizate de mass-media, in cadere de pe primul loc in 2011.

Principalele masuri care ar trebui luate pentru ca piata imobiliara sa creasca sunt in opinia brokerilor conditii de creditare mai permisive, continuarea si crearea de noi programe guvernamentale de sustinere a anumitor sectoare de cumparatori, reglementarea prin lege a domeniului imobiliar, precum si campanii publice de educare privind activitatea de brokeraj imobiliar.

In Romania activeaza in prezent circa 4.000 de brokeri imobiliari.

Cercetarea s-a desfasurat in perioada 17 decembrie 2012-17 ianuarie 2013 pe un esantion de 300 de brokeri si agenti imobiliari.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri