Retailerul Billa va deschide un magazin intr-un spatiu de la subsolul centrului comercial Cocor din Bucuresti, potrivit unui comunicat transmis joi Bursei de firma Cocor SA.
Magazinul va avea 1.000 de metri patrati, iar intrarea principala va fi din strada Patriei, relateaza Mediafax.

Contractul dintre Cocor si Billa a fost semnat miercuri.

Billa este prezenta pe piata din Romania din februarie 1999 cand a deschis primul supermarket din Bucuresti. Lantul de magazine are acum peste 70 de unitati in toata tara.

Compania este parte a grupului german REWE, care activeaza in retail si turism si este prezent in 13 tari europene.

La mijlocul lunii octombrie, Cocor a anuntat ca BCR executa silit centrul comercial din centrul Bucurestiului si va organiza o licitatie de vanzare, la un pret de pornire de 134,9 milioane de lei (circa 30 milioane euro). Raportul de expertiza tehnica a fost stabilit initial la pretul de 42 milioane euro, iar la insistenta BCR a fost diminuat prin completare la 134,9 milioane de lei, spuneau atunci reprezentantii Cocor.

Ulterior, conducerea BCR a aprobat suspendarea procedurii de executare silita a magazinului Cocor.

Investitiile totale in magazinul Cocor si in parcarea supraetajata din spatele acestuia s-au ridicat la circa 25 milioane de euro.

In urma investitiilor, suprafata inchiriabila a magazinului a crescut de la 6.000 la 10.000 de metri patrati. Magazinul a fost redeschis in octombrie 2010.

Cocor este detinuta de fondul de investitii Broadhurst Investments (13,32%), SIF Transilvania (10,24%), SIF Muntenia (10%), Daniel Stoica (14,66%), Liviu Ursan (14,83%), Aurel Besliu (peste 7%).


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri