Planse de puzzle cu pana la 25.000 de piese, in jur de 1.000 de cocori de hartie sau desene despre cum se lucreaza in cadrul companiei…acestea sunt doar cateva dintre decoratiunile pe le poti vedea lipite de perete sau agatate de tavan daca mergi in vizita la Luxoft, una dintre cele mai mari companii de software si servicii informatice de pe piata locala. Si toate sunt facute de angajatii companiei…mai putin desenele care au fost create de copiii salariatilor.

Cei 800 de angajati ai Luxoft, companie cu afaceri de 22,1 milioane de euro anul trecut, sunt impartiti intre mai multe sedii, insa, jumatate dintre ei lucreaza in centrul Novo Park (cladirile E si F) din apropiere de statia de metrou Pipera. Alti 200 lucreaza in cladirea ITC Floreasca, o constructie din anii '70, iar alti 200 la sediul clientului.

In total, in ambele locatii (Pipera si Floreasca) producatorul de software are inchiriati in jur de 8.000 de metri patrati. In centrul din Novo Park, Luxoft are inchiriate aproape doua etaje si jumatate, iar in

“Ne-am mutat in Novo Park din 2007 pentru ca birourile sunt foarte aproape de celalalt sediu, iar, la acel moment, centrul tocmai fusese terminat. De asemenea, face parte dintr-un complex de birouri, statia de metrou este in apropiere, iar accesul catre aeroport este usor, ceea ce este important pentru ca avem foarte multe vizite din partea clientilor”, a explicat Bogdan Pelinescu (foto), directorul general al companiei.

Vor sa uneasca angajatii din cele doua sedii in urmatorii doi ani

Pe de alta parte, managerul spune ca un minus este numarul locurilor de parcare (80), care este mai mic decat le este necesar angajatilor Luxoft.

Insa, ca sa compenseze, compania a creat spatii pentru parcarea bicicletelor si vrea sa construiasca si dusuri pentru salariati.

Pentru ca o parte dintre angajati isi impart activitatea intre cele doua sedii, managementul isi doreste ca in aproximativ doi ani sa reuseasca sa unifice operatiunile intr-un singur loc. De altfel si biroul lui Bogdan Pelinescu, directorul general al companiei, se afla in cladirea din Floreasca. Insa una dintre dificultatile pe care conducerea le intampina in unirea angajatilor este faptul ca in Floreasca se afla mai multe laboratoare pentru servere, iar costurile pentru realizarea unor conditii asemanatoare sunt semnificative. Managementul companiei nu a precizat care este valoarea investitiei in contruirea unui centru similar.

In ambele cladiri, Luxoft are 20 de sali de sedinta si doua de training, fiecare sala de training avand o capacitate de 18-20 de locuri.

Daca in sediul din Floreasca iti atrag atentia puzzle-urile cu mii de piese care se regasesc pe peretii companiei si salile de recreere (una pentru ping-pong si una pentru foosball ori realizarea de puzzle-uri), in Novo Park poti vedea salile de mese care au fost redecorate recent, te poti juca cu un biban de acvariu sau poti admira cei in jur de 1.000 de cocori de hartie care au fost creati in numai o zi chiar de angajati.

Au construit 1.000 de cocori de hartie in doar o zi

“Sunt 1.000 cocori, impartiti in doua serii. Sunt dispusi dupa modelul spectrului luminii, au fost pusi peste noapte, o surpriza pentru colegi. Prima serie are forma unei sinusoide iar cea de-a doua forma unei spirale logaritmice. Inspiratia a venit dupa ce colegul nostru a citit prima carte scrisa despre origami, <<How to Fold 1000 cranes>>, publicata in 1797”, a declarat Monica Vierita (foto), director de operatiuni si resurse umane in cadrul Luxoft Romania.

Cu cei 800 de salariati, filiala din Romania a grupului rusesc Luxoft este a treia ca numar de angajati in cadrul grupului, dupa filialele din Ucraina (2.600 de persoane) si Rusia (2.200). Grupul Luxoft are in jur de 6.500 de angajati in 12 tari din Europa, Asia si America de Nord.

Pana la finalul anului Luxoft mai vrea sa angajeze in Romania in jur de 200 de persoane pentru specializari in tehnologii Java, C/C++, testare si testare automata.

Parcul de afaceri Novo Park, dezvoltat de compania Genesis Development, este format din sapte cladiri de birouri, cu o suprafata de aproximativ 75.000 mp inchiriabili si are un grad de ocupare de 98%. Printre chiriasii Novo Park se mai numara: Hewlett-Packard (HP), Procter & Gamble (P&G), Mondelez Romania (anterior cunoscuta sub numele de Kraft Foods), Garanti Bank, Ringier, Infineon Technologies, Yokagawa, Sodexo si UniCredit Business Integrated Solutions.

Pe de alta parte, cladirea ITC Floreasca de pe bulevardul Floreasca si din apropiere de statia de metrou Aurel Vlaicu este o constructie din anii '70. In aceasta cladire, in care Luxoft este proprietar a patru etaje, un alt proprietar este Institutul de Tehnica de Calcul.

BIROU DE COMPANIE este o sectiune saptamanala care prezinta birouri ale celor mai puternice firme din Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri