Din luna martie, prin modificarea legii creditului ipotecar, cetatenii straini si romanii nerezidenti pot accesa credite bancare. Potrivit definitiei, creditul ipotecar se refera la acele credite care pot fi obtinute pentru cumpararea de locuinte sau imobile cu specificatia expresa privind garantia numai cu ipoteca pe imobilul cumparat.

Altfel spus, acest tip de finantare presupune achizitionarea unui imobil, locuinta, teren, pe teritoriul Romaniei. Dar legislatia in vigoare interzice persoanelor straine, rezidente sau nerezidente in Romania, sa achizitioneze terenuri pe teritoriul tarii. In aceste conditii, cetatenii straini pot contracta credite ipotecare in Romania doar in cateva situatii speciale. Astfel accesul la finantare bancara se poate face doar cand terenul sau imobilul este achizitionat in numele unui partener.

Mai mult de atat, bancile solicita mai mult sau mai putin ca returnarea creditului sa fie garantata de catre un "garant fidejusor" cetatean roman. O alta modalitate o constituie infiintarea unei firme pe teritoriul Romaniei, insa in acest caz conditiile de creditare sunt cele specifice persoanelor juridice.

Rezidentii pot accesa credite in conditii aproape normale

Majoritatea bancilor, dintre cele care acorda credite rezidentilor, ofera produse similare cu cele destinate cetatenilor romani din Romania. Cu toate acestea, reprezentantii bancilor spun ca este recomandabil ca finantarea sa fie garantata de o persoana, sot sau sotie, cu cetatenia romana.

Alte institutii de credit, Alpha Bank de exemplu, subliniaza necesitatea ca persoana care doreste sa obtina finantarea sa fie rezidenta si din punct de vedere fiscal. Acest lucru si datorita faptului ca bancile doresc sa urmareasca sursa veniturilor raportate de contractant.

Elena Nita, PR Officer Alpha Bank - Alpha Bank Romania acorda credite persoanelor cu cetatenie straina rezidente in Romania, dar numai cu conditia ca acestea sa aiba si rezidenta fiscala in Romania.
Ioana Roescu, PR Officer Unicredit - UniCredit Romania acorda credite cetatenilor straini rezidenti in Romania numai ca exceptii, nu avem un produs standard special dedicat acestora. Conditia este sa realizeze venituri in Romania si, de asemenea, e de preferat sa aiba un garant fidejusor (sot/sotie) cetatean roman cu domiciliul stabil in tara noastra.

Conditiile de acordare sunt aceleasi cu cele oferite clientilor romani.
Catalina Chirica, PR Officer Romexterra Bank: Romexterra Bank acorda credite doar cetatenilor romani, cu domiciliul stabil in Romania.
Madalina Teodorescu, Director Aria Credite Retail, Raiffeisen: Acordam credite cetatenilor straini rezidenti, in conditii standard ale produselor, cu mentiunea ca se tine cont de durata contractului de munca incheiat cu societatea angajatoare.

Reprezentantii BCR ne-au declarat ca acorda toata gama de credite ca si Piraeus Bank Romania. Este vorba de credite ipotecare, imobiliare si de nevoi personale cu garantie reala, conditiile fiind aceleasi ca pentru orice client. Domenia Credit, specializata pe credit ipotecar, acorda si ea finantari persoanelor fizice cetateni straini oferind si solutii pentru construirea unei case cu ajutorul unui credit in cazul unei familii mixte.

Romanii nerezidenti, "pareri" diferite

In privinta romanilor cu rezidenta in afara tarii, bancile adopta trei tipuri de "strategii". Unele banci nu acorda astfel de credite din diverse motive, altele le accepta dar le trateaza ca intamplatoare in timp ce o a treia categorie a dezvoltat produse special destinate acestei categorii. De mentionat este si ca majoritatea bancilor ofera posibilitatea constituirii de depozite de catre cetatenii romani nerezidenti.
Elena Nita, PR Officer Alpha Bank: Pentru romanii care lucreaza in afara tarii nu se pot acorda credite.

Alina Constantinescu Ferseta, Marketing and PR Officer Volksbank: Din pacate, in acest moment nu acordam credite cetatenilor nerezidenti.
Catalina Chirica, PR Officer Romexterra Bank: Romexterra Bank acorda credite doar cetatenilor romani, cu domiciliul stabil in Romania.

BRD ofera credite imobiliare romanilor care realizeaza venituri in strainatate daca acestea sunt realizate in baza unor contracte de munca pe perioada nedeterminata. Garantia o reprezinta ipoteca de rangul I asupra imobilului care face obiectul creditului sau un altul aflat in proprietatea solicitantului sau a unui tert, depozit colateral sau scrisoare de garantie bancara, iar creditul maxim ce poate fi obtinut de solicitant se calculeaza in functie de veniturile si cheltuielile familiei.

Potrivit oficialilor ING banca acorda credite romanilor din strainatate doar in situatia in care sunt detasati de catre o companie din Romania. Piraeus acorda credite romanilor din strainatate si ofera posibilitatea cumularii veniturilor cu o ruda de gradul 1 din Romania in timp ce Raiffeisen accepta ca sursa de rambursare doar veniturile obtinute in Romania.

BCR acorda astfel de finantari cu singura conditie ca solicitantul sa prezinte o adeverinta de venit eliberata de angajatorul strain. Unicredit a dezvoltat doua produse special destinate romanilor din Italia, unul pentru constructia sau modernizarea locuintei si un al doilea pentru achizitionarea unui imobil sau teren.

Perioada de acordare merge pana la 20 de ani, dobanda variabila 14% la lei si 9% la euro iar comisioanele putin cam multe: acordare 1,8% flat platibil o singura data la acordarea creditului, perceput asupra sumei totale 2% flat platibil o singura data la acordarea creditului, analiza 15 euro, rambursare anticipata 2% din suma rambursata in avans, risc valutar - 1%, platibil o singura data la acordarea creditului, perceput asupra sumei totale.

Documentele care trebuie aduse, pe langa cele clasice, sunt foarte multe incluzand scrisoare de recomandare din partea angajatorului italian, dovada platii impozitelor catre statul italian si ultima factura de utilitati cu justificarea resedintei din Italia. Garantul fidejusor nu lipseste nici in acest caz din peisaj.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri