Dezvoltatorul imobiliar Adama, detinut de grupul austriac Immofinanz, a finalizat lucrarile de constructie a celei doua faze a proiectului Edenia Titan, astfel ca portofoliul companiei detinut in cartierul bucurestean depaseste 950 de apartamente.

Odata cu aceasta livrare, capitalul investit de Adama in ultimele 12 luni in cartierul Titan din Bucuresti ajunge la 14,1 milioane euro, concretizandu-se in 210 apartamente. Finalizarea Edenia Titan 2 se adauga celor 84 de unitati recent livrate in cea de-a doua etapa de dezvoltare din Evocasa Optima. Portofoliul de locuinte construite de Adama in cartierul bucurestean depaseste astfel 950 de apartamente.

Cea de-a doua etapa de constructie din Edenia Titan este compusa dintr-o cladire de 11 etaje si 126 de apartamente de una, doua si trei camere. Investitia doar pentru aceasta faza a proiectului a ajuns la 8,7 milioane euro, lucrarile fiind lansate in luna octombrie 2012 si finalizate in aceasta toamna.

Apartamentele din Edenia Titan 2 au preturi de pornire de la 54.286 euro pentru o garsoniera, 62.381 euro pentru un apartament de doua camere si 95.968 euro pentru o unitate de trei camere, preturi la care se adauga TVA. Pentru achizitionarea unui apartament, clientii au la dispozitie metode diverse de finantare, de la plata integrala cash sau in baza unui credit, inclusiv prin Programul Prima Casa, la rate direct la dezvoltator pe o perioada maxima de 12 luni.

Adama este un dezvoltator activ in Romania, Moldova, Ucraina si Turcia. Compania a construit pana in prezent peste 1.650 de apartamente si cateva zeci de mii de metri patrati de spatii comerciale si birouri, in cadrul a numeroase proiecte finalizate in Bucuresti - Evocenter One, Evocasa Armonia, Edenia Titan, Evocasa Optima, Evocasa Selecta, in Ploiesti - Evocasa Orizont, in Bacau - Evocasa Completa, in Brasov - Evocasa Viva, in Iasi - Copou Bellevue si in Cluj. Numarul unitatilor vandute de catre Adama se ridica la peste 1.100.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri