10 Decembrie 2013

Dezvoltatorul Vila Coresi, proiect premiat la Anuala de Arhitectura, pregateste o noua investitie in Baneasa



Vila Coresi, proiect rezidential premiat in 2010 la Anuala de Arhitectura din Timisoara, a fost recent vandut integral. Acum, echipa de dezvoltare are deja in pregatire un al doilea proiect imobiliar in zona Baneasa, aflat in prezent in faza de autorizare.

Acum, dupa ce s-a incheiat vanzarea celor 7 unitati locative din proiectul Coresi, investitorul doreste sa inceapa in primavara constructia unui al doilea proiect, aflat in prezent in curs de autorizare, spune Georgian Marcu, proprietarul companiei Green Angels, firma care a intermediat tranzactiile in Vila Coresi.

Noul proiect va avea intre 8 si 10 apartamente din care cel mult 4 vor fi de vanzare si restul vor fi destinate inchirierii. Investitia se va ridica la circa 1,2-1,5 mil. euro.

Povestea mini proiectului de lux Vila Coresi, din apropiere de Parcul Bazilescu, a inceput in 2007, cand investitiile imobiliare erau pe val si spiritul antreprenorial din domeniu atingea un maxim. Proiectul cuprinde 7 apartamente, reunite intr-un concept premiat la competitiile de arhitectura. Preturile unitatilor au fost cuprinse intre 200.000 si 260.000 euro.

Cladirea, proiectata de ADN Birou de ahitectura, si-a gasit primul cumparator in 2008, inca din stadiul de proiect, insa vanzarile nu au fost deloc facile, avand in vedere ca a lovit criza.

Preturile estimate in stadiul de proiect erau cuprinse intre 220.000 -318.000 euro, iar preturile de vanzare in timpul crizei au fost de 200.000-260.000 euro, potrivit lui Georgian Marcu, proprietarul Green Angels, compania care s-a ocupat de vanzarea imobilului.

Cine au fost clientii? “oameni din domeniul financiar, avocati, antreprenori din turism si constructii”, mai spune Georgian Marcu, adaugand “au fost atinse atat obiectivele financiare stabilite in urma reevaluarii din 2009, cat si formarea unei comunitati”.



Citeste si