Magazinul Cocor din Bucuresti, ocupat in proportie de 71%, intra intr-un nou proces de repozitionare pe piata, cu scopul de a atrage si alti chiriasi pentru cei 11.200 de metri patrati, operatiune implementata de DTZ Echinox, care a preluat serviciile de property management.

DTZ Echinox a fost desemnata de firma Cocor sa preia serviciile de property management pentru centrul comercial Cocor, incepand cu 1 decembrie 2013. DTZ Echinox a primit un mandat extins, care include pe langa administrarea centrului comercial si servicii de consultanta strategica privind repozitionarea si inchirierea. Prin preluarea managementului Cocor volumul portofoliul de property management al DTZ Echinox a depasit 160.000 metri patrati, relateaza Mediafax.

"In prima parte a mandatului avem ca obiectiv retrasarea procedurilor si optimizarea activitatii de administrare. Avem incredere ca putem contribui la transformarea magazinului Cocor intr-un proiect de succes, astfel incat sa isi atinga potentialul maxim. Dorim sa consolidam tendinta de crestere inregistrata in acest an, in ceea ce priveste cifra de afaceri si traficul, printr-o noua abordare a retailului din zona centrala a Capitalei. Piata imobiliara din Romania este o piata volatila si in acest context consideram ca magazinul Cocor are toate premisele sa prezinte o crestere spectaculoasa in urmatorii ani", a declarat, intr-un comunicat, Sebastian Mahu, head of property management department al DTZ Echinox.

Magazinul Cocor din centrul Capitalei a fost redeschis in octombrie 2010, in urma unor lucrari de extindere a suprafetei inchiriabile si de constructie a unei parcari supraetajate in spatele acestuia. Investitiile s-au ridicat la 25 de milioane de euro.

Initial, proprietarii centrului comercial, aflat in apropierea magazinului Unirea, intentionau sa pozitioneze Cocor ca pe un spatiu de retail destinat brandurilor de lux, ideea abandonata insa deoarece potentialii chiriasi nu au fost interesati de locatie. A urmat apoi pozitionarea magazinului ca destinatie pentru marcile locale de imbracaminte, respectiv designerilor autohtoni, in prezent existand un etaj cu aceasta utilitate.

Printre cei mai importanti chiriasi ai magazinului se numara Subway, Billa (magazin deschis in acest an), Terranova, Fiorangelo, Vinexpert, Steilmann sau Pada Murre.

DTZ administreaza de asemenea Shopping City Sibiu si Shopping City Suceava, in proprietatea Argo Real Estate, Felicia Shopping Center din Iasi, in proprietatea CBRE Global Investors si Uvertura Mall din Botosani apartinand Moldova Universal.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri