24 Decembrie 2013

Iulius Group: Estimam vanzari cu 30-40% mai mari pentru retaileri in decembrie fata de o luna normala



Decembrie este considerata cea mai buna luna din an pentru retaileri, din punctul de vedere al vanzarilor. In mall-urile din reteaua Iulius Group traficul creste, in medie, cu aproximativ 15% - 20% fata de noiembrie, iar oficialii companiei spun ca din decembrie aduce vanzari cu 30-40% mai mari fata de o luna normala retailerilor.

“Ne dorim ca performantele din decembrie 2013 sa fie superioare celor din perioada similara a anului trecut, ca vizitatorii sa se bucure de sarbatorile de iarna, iar acest lucru sa se reflecte si in vanzari", au spus oficialii Iulius Group, care au adaugat ca "din experienta", pot spune ca "majoritatea operatorilor inregistreaza cresteri semnificative ale vanzarilor in aceasta luna. Estimam valori de vanzare mai mari cu 30% - 40% fata de o luna normala a anului".
Toate mall-urile din reteaua Iulius Group au pregatit, in aceasta perioada, evenimente pentru intreaga familie, unele organizate in premiera in Romania si ca in fiecare an, clientii sunt rasplatiti pentru cumparaturile facute cu premii consistente, precum: un apartament cu doua camere, autoturisme, sesiuni de shopping in compania unor stilisti cunoscuti, vouchere pentru cumparaturi si numeroase alte cadouri.

Ce evenimente a organizat in decembrie Iulius Group

La Palas Mall Iasi, sarbatorile de iarna stau sub semnul premierelor: show 3D de Craciun pe Palatul Culturii si record mondial pentru cei mai multi spiridusi.

In perioada 15 – 24 decembrie 2013, Palas le va face cadou clientilor sai o proiectie 3D pe Palatul Culturii, un spectacol exceptional organizat in premiera in Romania. Este vorba despre un show video 3D, care va ilustra o frumoasa poveste de Craciun, un spectacol de lumina si culoare asemeni celor din metropole precum New York. Mos Craciun, spiridusi, reni, fulgi de nea, ferestre care se inchid sau se deschid si elemente arhitecturale ale Palatului vor crea un joc aparte, la dimensiuni care vor surprinde. Experienta publicului va fi deosebit de intensa datorita tehnologiilor de ultima generatie folosite. Patru proiectoare HD 3D vor asigura imagini de inalta rezolutie, iar sistemul de sunet surround va crea senzatia unui veritabil concert in aer liber. Proiectia 3D de Craciun oferita de Palas va fi si una dintre cele mai mari din tara, derulandu-se pe o suprafata de 1.650 mp, cu o lungime de 11o m si o inaltime de 15 m din fatada sudica a Palatului Culturii. Show-ul 3D a fost realizat de o companie germana cu experienta de peste 15 ani in domeniul iluminatului arhitectural si al proiectiilor video. De altfel, clientii ansamblului Palas vor fi incantati cu spectacole 3D pe Palatul Culturii si cu ocazia altor sarbatori importante.

Un alt eveniment organizat pentru prima oara in Romania a avut loc pe 8 decembrie, cand, pentru al doilea an consecutiv, ansamblul urbanistic Palas a adus Iasului un nou titlu de Cartea Recordurilor. 1.073 de persoane costumate in elfi au stabilit un nou record mondial la categoria „Cea mai mare adunare de oameni imbracati in spiridusii lui Mos Craciun”. Astfel, s-a doborat recordul anterior, detinut de Ammanford Town Centre din Ammanford, Marea Britanie, unde s-au reunit 762 de spiridusi, pe 17 noiembrie 2012. Demersul Palas Mall a presupus o adevarata desfasurare de forte.

De asemenea, in aceasta perioada s-au deschis si patinoarele amenajate in aer libel la mallurile din reteaua Iulius.

Conceptul de design: wonderland

Anul acesta, conceptul de design implementat in toate cele cinci mall-uri din retea a fost „wonderland”, un taram al personajelor din povestile pentru copii. Astfel, mall-urile au fost decorate cu brazi impozanti, impodobiti cu zane, soldatei, oameni de zapada, caluti si colindatori. De exemplu, bradul din Palas Mall are o inaltime de 20 de metri, iar figurinele care il impodobesc sunt animate, se misca, fac baloane sau canta. Nu lipsesc din mall-uri globurile de mari dimensiuni, miile de luminite si scenetele cu Mos Craciun si spiridusii sai.

La Palas Iasi, principala atractie pentru copii este trenuletul lui Mos Craciun, care ii plimba pe princhindei prin mall. Trenuletul, cu o capacitate de 24 de locuri, a fost adus din Statele Unite ale Americii pentru a-i delecta pe cei mici. Excursia este cu atat mai fermecatoare, cu cat itinerariul trenuletului include oprirea intr-o gara, traversarea unui tunel si alte decoruri care reproduc imaginea unui orasel al copiilor.

“Tot la capitolul premiere, in acest an, mall-urile au fost iluminate arhitectural, in interior si in exterior, cu proiectoare special aduse din Italia. De exemplu, la Palas, circa 90 de reflectoare de ultima generatie, cu un consum redus de energie, creeaza jocuri de lumini si culoare, care pot fi admirate din parc. Printre decoratiunile inedite se numara si circa 80 de arbusti din Italia, de pana la 3 metri inaltime, imbracati in luminite si impresionanti prin forma, conica sau spiralata. Tot in parc, cei mici sunt asteptati la casuta lui Mos Craciun, impodobita cu peste 400 de becuri colorate. Majoritatea decoratiunilor au fost comandate de la companii de prestigiu din Germania si Austria”, au mai spus oficialii Palas Iasi.



Citeste si