Suprafata spatiilor logistice tranzactionata in primele sase luni totalizeaza circa 100.000 metri patrati, nivel similar cu cel inregistrat in perioada similara a anului trecut, a declarat Marian Orzu, director CBRE, care estimeaza ca pe tot anul tranzactiile vor cumula peste 300.000 metri patrati.

"Anul acesta s-au tranzactionat 100.000 mp in prima jumatate a anului, similar cu anul trecut, dar pe de alta parte consideram o efervescenta in piata, o crestere a cererii, mai ales ca activitatea din 2013 s-a datorat faptului ca multe proiecte din 2012 au fost impinse in 2013 din cauza crizei politice, care a dus la amanarea multor proiecte de investitii. Pe tot anul trecut au fost tranzactionati 250.000-270.000 metri patrati, iar pentru anul acesta estimam 300.000 metri patrati, poate un pic peste", a spus Orzu, directorul departamentului industrial al companiei de consultata imobiliara CBRE, potrivit Mediafax.

El a aratat ca in prezent stocul de spatii logistice de pe piata locala este de doua milioane de metri patrati, cea mai mare parte in Bucuresti. Astfel, in Bucuresti si Ilfov sunt construite proiecte totalizand circa 1,1 milioane de metri patrati, din care 134.000 metri patrati sunt neocupati.

Urmatorii poli logistici sunt zona de vest si nord, cu circa 600.000 mp, cu un spatiu vacant de 72.500 metri patrati si cea de sud cu 482.000 metri patrati, din care fara chiriasi 67.500 metri patrati.

In zona de Centru proiectele logistice cumuleaza 220.000 mp, din care 31.000 mp sunt vacanti, iar estul tarii este cel mai putin dezvoltat cu 22.000 mp, cu 10% rata de neocupare.

Retail jobs

"Zona de Est ramane goala, in mare parte din cauza infrastructurii aproape inexistenta. Zona de Est este o cutie a Pandorei, atata timp cat legi Iasi de Targu Mures", a mentionat Orzu. In ceea ce priveste nivelul chiriilor, el spune ca acesta nu s-a schimbat foarte mult in acest an mentinandu-se la 3,5 - 4 euro/mp, chirie de baza, in timp ce nivelul de tranzactionate este de 3,4-3,8 euro/mp/luna.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri