Dezvoltatorul imobiliar Plaza Centers, compania care vrea sa dezvolte proiectul Casa Radio, a mai vandut un teren din portofoliul detinut in Romania. Astfel, dezvoltatorul a vandut cu 1,2 milioane de euro un teren in Hunedoara, unde intentiona sa dezvolte un mall, aceasta este al doilea lot vandut de companie in acest an dupa cel din Targu Mures. Terenul din Hunedoara a fost cumparat de Dedeman.

Terenul are o suprafata de 41.000 de metri patrati si a fost vandut unui alt dezvoltator, iar tranzactia s-a realizat la valoarea de evaluare. Terenul si-a pierdut din valoare in acest an, in conditiile in care la finele anului trecut era evaluat la 2,4 milioane de euro. "Vanzarea este in linie cu strategia companiei de a reduce nivelul datoriilor si de a vinde activele secundare si sa se focuseze pe cele care produc venituri", se mentioneaza intr-un comunicat al companiei, citat de Mediafax.

Hanan Schraiter, marketing & business development manager in cadrul Plaza, a declarat pentru Mediafax ca terenul a fost cumparat de retailerul de materiale de constructii Dedeman.

Compania a vandut in luna septembrie un teren de 31.500 metri patrati pe care il detinea in Targu Mures si pe care intentiona, de asemenea, sa construiasca un centru comercial. Terenul a fost vandut pentru 3,5 milioane de euro. Plaza Centers se afla in proces accelerat de vanzare a inca doua terenuri din Romania, din Mircurea Ciuc, evaluat la 2 milioane de euro (cu 41% mai putin decat in decembrie 2013) si Constanta, evaluat la 2,5 milioane de euro, cu 50% mai putin fata de sfarsitul anului trecut. Terenurile au fost cumparate in perioada de boom imobiliar, cand preturile au atins niveluri record, astfel ca vanzarile se vor face in pierdere semnificativa.

Plaza Centers, care a intrat in reorganizare judiciara in acest an, detine o participatie de 75% din proiectul Casa Radio, intr-un parteneriat semnat in 2006 cu Ministerul Dezvoltarii. Proiectul ar urma sa aiba o suprafata neta construita de 550.000 metri patrati, cu un centru comercial cu o suprafata inchiriabila de 76.000 metri patrati, dar si spatii de birouri, hotel, apart-hotel si un centru de conferinte.

Si acest proiect, adica terenul, a fost estimat la sfarsitul lunii septembrie la 89,25 milioane de euro, fata de 130,6 milioane de euro in decembrie 2013. Compania a realizat o serie de demolari si lucrari preliminare la acest proiect, dar a oprit investitiile complet in 2009, dupa inceperea crizei. Plaza Centers mai detine terenuri in Slatina, Iasi si Bucuresti, unde intentiona inainte de declansarea crizei sa dezvolte spatii de retail. Inceperea constructiei a fost amanata insa in repetate randuri, iar pentru acest an dezvoltatorul israelian isi propunea sa inceapa dezvoltarea proiectului din Timisoara si a unuia langa Ateneu, in Bucuresti.

Valoarea activelor pe care Plaza Centers le detine in Romania s-a depreciat in primele sase luni la 112 milioane de euro, de la 164 milioane de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri