Gindi Group, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Israel, revine pe piata locala si reia constructia unui proiect de 324 de locuinte in zona Mihai Bravu, in parteneriat cu firma Real-Sol, detinuta de Shimon Galon, fostul sef al companiei GTC Romania.

Proiectul, denumit GViTown, este situat in zona Mihai Bravu, pe Soseaua Vantului, si va fi dezvoltat in patru faze, in prima etapa urmand sa fie construite 81 de apartamente - studio-uri si apartamente cu 2 camere, pe suprafete incepand de la 50 metri patrati, au anuntat luni organizatorii Targului imobiliar national - tIMOn, unde va fi lansat proiectul.

"Stabilizarea pietei rezidentiale din Romania din ultimii doi ani, cu tendinte de crestere in anumite zone si pentru anumite proprietati, incepe sa atraga acesti investitori, cu planuri ambitioase inainte de criza. Primele planuri ale Gindi Group in Romania au fost anuntate in anul 2009, cand piata incepuse deja sa scartaie, iar castigurile estimate de dezvoltatori nu mai erau in linie cu planurile initiale. Grupul, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Israel, a decis pana la urma sa inghete planurile de investitii si sa le relanseze intr-un moment in care conditiile de pe piata se imbunatatesc. Tendintele din ultimii doi ani au creat premisele ca investitorii sa inceapa sa ia in considerare revenirea si reluarea investitiilor in Romania", a declarat Vlad Vlasceanu, directorul tIMOn.

Proiectul a fost anuntat initial in anul 2009, cand grupul israelian voia sa investeasca 25 de milioane de euro in constructia celor 324 de apartamente, care erau destinate clientilor din comunitatea medicala. Gindi Group intra la acea vreme pe piata romaneasca cu o abordare noua, respetiv dezvoltarea de locuinte pentru diverse grupuri profesionale.

Din ce in ce mai multi dezvoltatori reiau investitiile in imobiliare

In ultimul an un numar din ce in ce mai mare de investitori care anuntau proiecte rezidentiale inainte de criza, blocate din cauza caderii pietei, au inceput sa reia dezvoltarile, dar dupa o ajustare dramatica a planurilor initiale atat ca suprafete, numar de locuinte, dar si ca pret.

"Spre comparatie, Gindi Group voia sa vanda in 2009 o locuinta in proiectul din Mihai Bravu cu 85.000 de euro, iar acum preturile incep de la 50.999 de euro. Piata s-a schimbat, iar dezvoltatorii care vor sa continue sa existe pe aceasta piata s-au adaptat la noile conditii. Sunt multe exemple de dezvoltatori care au proiectat si construit locuinte fara nicio legatura cu realitatea, iar acestia sunt, fara exceptie, in faliment", a adaugat Vlasceanu.

Shimon Galon a parasit anul trecut compania GTC Romania, unde a fost implicat in dezvoltarea mai multor proiecte imobiliare, precum complexul de birouri City Gate din Bucuresti, centrele comerciale Galleria din afara Capitalei si complexul de locuinte Rose Garden de langa Obor.

Galon si-a infiintat propria firma prin intermediul careia vrea sa dezvolte proiecte imobiliare proprii sau in diverse parteneriate cu alte companii. Editia din aceasta primavara a Targului Imobiliar National – tIMOn va avea loc intre 16 si 19 aprilie, in Piata Constitutiei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri