Romania Hypermarche, proprietarul lantului de hipermarketuri Cora, a notificat GTC Romania, proprietarul Galleria Arad, ca intentioneaza sa isi inceteze activitatea desfasurata in cadrul centrului comercial, incepand de la 1 iunie 2015.

”Am primit notificarea Cora si in acest moment exploram toate optiunile legale existente, contractul de inchiriere fiind semnat pe o perioada de 10 ani. In acelasi timp, suntem in diferite discutii cu alti operatori de hipermaketuri precum si cu alti retailer de calibru si o eventuala plecare a Cora nu este sinonima cu stoparea activitatii Galleria Arad, existand intotdeauna alte optiuni”, a declarat Danny Bercovich, CEO GTC Romania.

GTC Romania a investit in 2014 peste 1,5 milioane de euro in Galleria Arad, inaugurand RoboLand, cel mai mare parc de distractii dintr-un centru comercial la nivel regional, si organizand sute de evenimente si campanii destinate comunitatii locale, de la o expozitie de dinozauri in parteneriat cu National Geographic la diferite workshop-uri, targuri si concursuri.

Gradul de ocupare al celor doua centre comerciale Galleria pe care GTC Romania le detine pe plan local, in Arad si Piatra Neamt, s-a mentinut anul trecut la 88%, veniturile din operare inregistrand o crestere de aproximativ 9% fata de anul anterior, in timp ce rezultatul net a fost de 0,4 milioane de euro, comparativ cu o pierdere de un milion de euro in 2013.

Cora este unul dintre cele mai mari lanturi de hipermarketuri la nivel local si numara in prezent 12 spatii comerciale. Principalii concurenti ai Cora la nivel local sunt Kaufland, Carrefour sau Auchan, precum si Billa sau Lidl.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri