8 Iunie 2015

Masaj la birou si terasa in aer liber: cum lucreaza angajatii Stefanini



Biroul Stefanini din Bucuresti este unul in care spatiile de relaxare ocupa un rol important, asa ca in jurul open space-ului au fost tricotate cabinete de masaj, sali de relaxare si o terasa in aer liber, astfel incat sa existe o calitate cat mai buna a timpului petrecut la birou.

Stefanini ocupa un spatiu de circa 7.000 mp in Bucuresti, insa compania mai are un al doilea sediu si in Sibiu de circa 2.000 mp pentru un total de circa 1.100 de angajati. Compania mai are in amenajare si un spatiu aditional de circa 2.000 mp pentru a acomoda cresterea planificata de Stefanini in acest an, a declarat Andreea Stanescu, senior service delivery director Stefanini Romania.

"Am gandit spatiul astfel incat majoritatea activitatii sa se desfasoare in open space. Prin natura activitatii noastre, avem nevoie de multe sali de sedinta/ training, de aceea avem peste 20 de sali amenajate si echipate. De asemenea, circa 80% din spatiu este open space, iar spatiile de relaxare ocupa si ele un loc important. In sediile Stefanini se gasesc cabinete de masaj, locuri de luat masa, sali de odihna si recreere, precum si o terasa in aer liber", a adaugat Andreea Stanescu.

In alegerea spatiilor si amenajare compania s-a orientat catre eficienta utilizarii spatiului, avand insa in vedere si amplasarea birourilor in zone cu infrastructura buna.

"Credem ca am gasit in sediile noastre o varianta eficienta de utilizare a spatiului, ceea ce reprezinta un mare plus, spatiul mare al fiecarui etaj oferindu-ne multa flexibilitate. Importanta a fost si situarea spatiului in apropierea mijloacelor de transport in comun; in zona exista un numar semnificativ de restaurante si cafenele, un supermarket, dar si o mica piata agroalimentara", a mai spus Stanescu.

Cat de important este mediul de lucru in politica de retentie de personal si recrutare? "Calitatea biroului e importanta, aici angajatii petrecand o parte semnificativa a zilei. Nu as spune ca este un element de retentie propriu-zis, dar reprezinta un element necesar si important in desfasurarea activitatii, iar lipsa acestei calitati ar fi cu siguranta resimtita", raspunde Stanescu.

Foto text: courtesy Stefanini

Foto galerie si foto principala: Andrada Mihailescu.



Citeste si