17 August 2015

Cum lucreaza angajatii Wolters Kluwer din Cluj



Centrul Wolters Kluwer Financial Services din Cluj, parte din verticala de servicii financiare a companiei Wolters Kluwer si-a mutat in acest an sediul din Cluj, intr-un nou spatiu care sa poata creste odata cu compania.

Daniel Flavius Lucica, directorul centrului Wolters Kluwer din Cluj a povestit pentru Wall-Street.ro ce a determinat mutarea si cum a fost gandit noul spatiu.

"Facem parte din verticala Financial Services a multinationalei Wolters Kluwer. Suntem un centru predominant de dezvoltare produs in domeniul financiar-bancar. Cresterea la nivel de organizatie se face atat prin achizitii cat si prin crestere organica. Centrul din Cluj este un centru foarte important, atat din punct de vedere strategic cat si din punct de vedere al marimii si nivelului de expertiza. Suntem un centru de nivel Top 3 global, intr-o organizatie cu peste 30 de birouri in peste 20 de tari. Referitor la cresterea organica, daca in ianuarie 2014 aveam aproximativ 120 de angajati, acum avem 185, iar spre sfarsitul anului curent vom avea aproximativ 230 de angajati. Cresterea e insemnata pentru o companie de produs. Si asta pentru ca jucam un rol important nu doar in dezvoltarea si mentenanta produselor actuale, ci avem si rolul principal in cadrul procesului de dezvoltare al platformei noi de produse. La nivel strategic o astfel de crestere trebuie sustinuta si din punct de vedere administrativ. Aveam asadar nevoie de o cladire care sa „creasca” odata cu noi", spune Lucica. Astfel compania si-a relocat sediul in acest in in birourile The Office din Cluj, un spatiu in care compania se poate extinde in urmatorii ani.

"Din cauza faptului ca avem inca un contract de spatiu in derulare pana la sfarsitul anului, am ales sa facem mutarea in doua etape", a mai adaugat managerul centrului Wolters Kluwer din Cluj. Prima etapa s-a efectuat deja la sfarsitul lunii martie 2015, circa 60 de angajati fiind relocati intr-o suprafata de 630 mp. A doua etapa se va efectua la sfarsitul lunii noiembrie 2015, cand vor fi relocati si restul angajatilor pe o suprafata de birouri de 1.200 mp. Astfel, biroul companiei din Cluj se va intinde pe o suprafata de peste 1.800 mp din toamna.

Printre avantajele noului birou oficialii companiei enumara pozitionarea centrala si accesul la mijloace de transport in comun, dar si prezenta unor servicii chiar in cladire: farmacie, restaurante, sala de fitness.

Biroul este unul predominant deschis, circa 80% din spatiu fiind open space. Ca design s-au preluat elementele agreate la nivel de grup. In spatiu sunt si 5 sali de sedinte si o sala de bucatarie. "Tinand cont de spatiul limitat luat in prima etapa, avem o zona care imbina spatiul de relaxare cu bucataria. In etapele urmatoare unde spatiul ne va permite vom dezvolta un spatiu de relaxare dedicat", a completat Lucica.



Citeste si